Elvetia se pregateste sa investeasca in Romania |
|
|
|
Universitatea din Geneva a gazduit o conferinta pe tema oportunitatilor de investitii in Romania. Conferinta a fost organizata de Asociatia “Romania Network”, sub patronajul Ambasadei Romane la Berna, beneficiind si de sprijinul Organizatiei Elvetiene pentru facilitarea Investitiilor si al Camerei de Comert Elvetia – Europa Centrala.
Una dintre temele principale de dezbatere a fost evolutia economica pe care Romania a cunoscut-o incepand cu sfarsitul perioadei comuniste, ajungand ca acum sa-si negocieze integrarea in Uniunea Europeana. Prezentata ca o piata dinamica si in permanenta crestere, Romania apare ca un mediu ce ofera oportunitati majore de afaceri, o destinatie privilegiata mai ales in ceea ce priveste activitatile in care primeaza forta de munca. In cadrul intalnirii au fost prezenti si investitori in Romania care si-au impartasit experientele. De asemenea s-a discutat si despre cadrul institutional si despre serviciile oferite investitorilor. Concluzia generala a conferintei a fost aceea ca tara noastra reprezinta o destinatie economica ce merita exploatata, cum de altfel o fac si cele 1200 de companii elvetiene care au ales deja sa investeasca pe piata din Romania. |