Advertisement
Agentia de presa pentru romanii de pretutindeni
redactia@rgnpress.ro


Menu Principal
Home
- - - - - - -
Arhiva 2004 - listing
- - - - - - -
Arhiva 2004
<<
Iunie 2004
>>
D
L
M
M
J
V
S
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      
Cautare
A fi minoritar romān īn Ungaria PDF Imprimare E-mail

La 1910, dr. Emil Babeş publica la Budapesta un studiu asupra situaţiei romānilor din Transilvania şi Ungaria, pornind de la aprecierea că "de la 1867 īncoace, lupta lui (a poporului romān - n.n.) pentru limba, cultura şi păstrarea caracterului său etnic, ... această luptă aşa-numită naţională, purtată adeseori cu cea mai mare energie şi totdeauna cu o stăruinţă uimitoare, n-a adus izbānda la care se aşteptau cu toţii".

Este vorba de fapt de romānii din Austro-Ungaria, stat creat la 1867 prin compromisul dualist īntre naţiunile austriacă şi maghiară, care pentru ei nu era decāt un "pact bilateral", privit ca un lucru efemer. Clasa politică maghiară a acceptat, prin acest pact dualist, "să se supună conducerii şi supremaţiei politice, economice şi militare a Austriei", respectiv a dinastiei Habsburgilor, pentru ca monarhul, īmpărat şi rege, "să lase ungurilor mānă liberă īn afacerile interne ale ţării"2, adică a părţii de la răsărit a imperiului, administrată de la Budapesta. Odată realizat acest compromis şi īmpărţirea teritoriilor dinastiei de Habsburg īn Cisleithania, la vest de rāul Leitha, administrată de Viena şi Transleithania, la est, rămasă la discreţia Budapestei, diferenţierile īntre cele două părţi de ţară, din punctul de vedere al tratamentului popoarelor supuse, se accentuează īn sens negativ pentru romānii din Transilvania şi Ungaria.

Generaţia ungară paşoptistă realizase īncă īn timpul teribilului război pentru independenţă faţă de Austria de la 1848-1849, că maghiarii sunt minoritari īn propria lor ţară. Aceeaşi elită, care abandonează prin compromisul dualist idealul independenţei naţionale, devine atunci naţiune dominantă, iar pentru a fi şi majoritară, ridică maghiarizarea la rangul de politică de stat.

La mai bine de patru decenii de la instaurarea "erei constituţionale", cum este denumită īn istoria ungară perioada dualismului, lupta politică a romānilor din imperiu, desfăşurată sub deviza "totalei īndreptăţirii egale", larg īmbrăţişată de Emil Babeş şi de colegii lui de generaţie, ajunge īntr-un impas total. Pentru ei devenise foarte clar că de egalitate īntre naţiunea romānă supusă şi naţiunea ungară dominantă nu mai putea fi vorba. Pentru romāni mai exista la 1910 o singură alternativă - "sau statul se sfarmă, sau neamul nostru va trebui să piară".

...Şi s-a sfărāmat statul. Īn toamna anului 1918 a dispărut Austro-Ungaria. Pe ruinele fostului imperiu au apărut state noi, moderne, independente şi suverane. Este şi cazul Austriei şi Ungariei, ultima īn arealul ei teritorial firesc, īn limitele sale etnice, unde pentru prima dată naţiunea ungară este majoritară. Cu toate acestea, īn noua Ungarie au mai rămas comunităţi etnice alogene, īn proporţii deloc neglijabile - evrei, germani, romāni, slovaci, sārbi, croaţi, ruteni etc.

Ungaria, urmānd cu consecvenţă politica ei de maghiarizare, instituţionalizată din timpul "erei constituţionale", atāt īn perioada horthistă, cāt şi sub regimul comunist, reuşeşte să diminueze simţitor numărul comunităţilor etnice alogene, aflate īn situaţia de minoritari. Īn acelaşi timp, fosta naţiune ungară dominantă va cunoaşte starea de minoritate prin comunităţile maghiare rămase īn state cu majoritate romānească, slovacă, austriacă sau sārbo-croato-slovenă.

Numai un popor care a dominat alte popoare ştie ce īnseamnă adevărata liberate. Nu este de mirare că, īn aceste condiţii, Ungaria devine campioana luptei pentru drepturile minorităţilor şi o face cu o consecvenţă demnă de toată lauda.

Situaţia minorităţilor din Ungaria este īnsă de altă natură. Statul aplică dublul standard īn materie de minorităţi: o politică de asimilare īn plan intern şi o suprasolicitare īn plan extern pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor maghiarilor din afara frontierelor.

Astăzi, īn Ungaria sunt recunoscute 13 minorităţi "naţionale şi etnice" - armeni, bulgari, croaţi, greci, germani, polonezi, romāni, ruteni, sārbi, slovaci, sloveni, ucraineni şi ţigani. Diferenţierea īntre minoritate naţională şi etnică este absolut artificială, dar motivată - cu trimitere la pretenţiile faţă de statele vecine īn care există minorităţi maghiare. 12 dintre minorităţi sunt recunoscute ca naţionale şi constitutive de stat, avānd şi corespondenţă externă, respectiv existenţa unui stat īnrudit, ceea ce se numea pānă acum "ţara mamă". Numai īn cazul ţiganilor se aplică denumirea de minoritate etnică, pentru că nu au un stat īnrudit şi nu pot fi consideraţi factor constitutiv de stat. Īn oglindă, solicitarea faţă de statele vecine īn care trăiesc comunităţi maghiare - Romānia, Ucraina, Slovacia, Austria, Slovenia, Croaţia şi Uniunea Serbia-Muntenegru - este ca acestea să fie recunoscute ca minorităţi naţionale şi factori constitutivi ai statului, pentru că acestea au īntr-adevăr o "ţară-mamă", Ungaria.

Pe parcursul īntregului secol XX, īn Ungaria a avut loc o involuţie a situaţiei minorităţilor, īn care asimilarea era privită ca un proces normal, dar inacceptabil pentru minorităţile maghiare din ţările vecine. Datele statistice ungare dintre 1920 şi 2000 sunt convingătoare pentru scăderea drastică a numărului comunităţilor alogene minoritare. Situaţia romānilor din Ungaria este cea mai relevantă. De asemenea, holocaustul evreilor din perioada celui de-al doilea război mondial, deportările masive ale populaţiei germane, cu caracter punitiv, de după război şi schimburile de populaţie din aceeaşi perioadă īn cazul slovacilor şi al sārbilor, au modificat structura etnică a Ungariei postbelice, īn sensul diminuării numerice a minorităţilor.

Politica ungară faţă de minorităţi din perioada interbelică (1920-1940), este caracterizată de lipsa totală a instituţiilor necesare prezervării identităţii naţionale şi a limbii materne. Romānii, acuzaţi atunci de pierderea Transilvaniei, aveau, se subīnţelege, o situaţie "privilegiată", ale cărei reminiscenţe s-au perpetuat pānă azi. Perioada comunistă cunoaşte un reviriment īn anii '50 ai secolului XX prin īnfiinţarea de şcoli şi organizaţii "democratice" ale naţionalităţilor, sub umbrela internaţionalismului proletar şi a relaţiilor "frăţeşti" cu ţările vecine din "lagărul comunist" - Uniunea Sovietică, Cehoslovacia, Iugoslavia şi Romānia, excepţie făcānd Austria. Fenomenul, cu urmări benefice pentru alogeni, este stopat īnsă īn 1960, prin introducerea obligativităţii predării īn limba maghiară īn toate şcolile minoritare din Ungaria. Limba maternă romānă ajunge să fie predată ca limbă străină īn şcoli devenite bilingve.

Minorităţile, fie ele naţionale şi/sau etnice, se sting īncet. Īn familiile de minoritari se vorbeşte cu prioritate limba maghiară, īn detrimentul limbii materne. Copiii acestor familii ajung să intre īn contact cu limba lor maternă īn grădiniţă şi şcoală. Situaţia este generală īn Ungaria, romānii nu sunt o excepţie.

Semnificativ pentru Ungaria este maghiarizarea numelor - o reminiscenţă din perioada dualismului austro-ungar. Timp de aproape 150 de ani, administraţia ungară a trecut īn registrele de stare civilă - la naşteri, căsătorii, decese - numai corespondenţele maghiare ale numelor comunităţilor etnice. Măsura a fost aplicată cu consecvenţă pānă la 31 decembrie 2003. Eradicarea acestei practici se produce cu data de 1 ianuarie 2004, īn pragul aderării Ungariei la Uniunea Europeană, cānd intră īn vigoare noi măsuri administrative īn baza cărora minoritarii au dreptul, iar funcţionarii publici obligaţia, de a īnregistra īn actele de stare civilă numele proprii etniei lor. Aceasta se īntāmplă īn situaţia īn care fiecare din cele 13 minorităţi naţionale şi etnice au pregătit şi īnaintat autorităţilor de stat listele de nume specifice neamului lor.

Mileniul trei, secolul XXI, īncepe deci īncurajator pentru Ungaria. Această ţară se situează din nou īn prim-planul demersurilor internaţionale de standardizare a drepturilor minorităţilor. Diplomaţia ungară lansează iniţiativa introducerii unor prevederi distincte privind garantarea drepturilor minorităţilor īn viitoarea Constituţie a Europei unite.

Aplicarea acestor standarde se face īnsă, īn continuare, cu dublă măsură. Relevante, īn această direcţie, sunt legile pentru minorităţi. Īn 2001, Parlamentul de la Budapesta a surprins ţările vecine, dar şi Europa, prin adoptarea Legii statutului maghiarilor din afara frontierelor. Pentru prima dată, un stat, Ungaria, adoptă o lege ai cărei subiecţi de drept sunt cetăţenii altor state. O face īn calitate de "ţară-mamă" pentru co-etnicii din afara frontierelor sale. Legea este foarte clară - vine īn sprijinul comunităţilor maghiare aflate īn situaţia de minoritari şi ridică ştacheta standardelor pe care trebuie să le asigure statele īn care trăiesc. Şi īn aceste state maghiarii au instituţii şcolare īn care se predă numai īn limba maghiară, au organizaţii puternice, biserici prospere şi chiar partide etnice cu reprezentanţi īn parlamentele de la Bucureşti, Bratislava şi Belgrad.

Pe plan intern, din 1993 s-a adoptat Legea minorităţilor, īn care se stipulează că reprezentarea parlamentară a minorităţilor va face obiectul altei legi. După zece ani, această lege suplimentară nu a mai apărut. Mai mult, īn condiţiile īn care Legea minorităţilor s-a dovedit strāmbă şi cu multe neclarităţi, romānii din Ungaria fiind victime şi beneficiari ai fenomenului de "etno-business" născut de această lege, problema reprezentării parlamentare a minorităţilor nici nu se mai ridică. La Budapesta nu se concepe aşa ceva şi nu există voinţa politică din partea nici unui partid ungar, fie el parlamentar sau din afara parlamentului. Īn schimb, faptul că la alegerile din Serbia, din decembrie 2003, partidele maghiare nu au mai obţinut nici un mandat pentru Parlamentul de la Belgrad, a creat mare durere la Budapesta. Cu toate acestea, pe malurile Dunării Mijlocii din Panonia se afirmă īn continuare că maghiarii din ţările vecine Ungariei sunt ameninţaţi cu asimilarea pentru că numărul lor scade. Faptul că mulţi dintre aceştia vin şi se stabilesc īn Ungaria, īncurajaţi de Legea statutului maghiarilor, metamorfozată īn Legea beneficiilor, este trecut sub tăcere.

Aceasta nu īmpiedică autorităţile de la Budapesta, după 150 de ani de politică de asimilare, să prezinte īn faţa Europei o creştere numerică a minorităţilor din Ungaria. Datele comparative ale recensămāntului populaţiei din 2001 faţă de 1990 redau o creştere a numărului membrilor comunităţilor de ţigani, germani, slovaci, croaţi, sārbi, sloveni, armeni şi chiar polonezi.

Nu este īnsă şi cazul romānilor. Explicaţia poate fi găsită īn primul rānd īn Ungaria, dar o parte a răspunsului unor eventuale īntrebări poate fi căutat şi īn Romānia. Interviurile domnului Ioan Matei din această carte, realizate cu exponenţi ai comunităţii din diverse medii, acoperă parţial o lămurire a situaţiei actuale a romānilor din Ungaria.

Dr. Alexandru Ghişa

Analiza a aparut in saptamanalul romanilor din Ungaria, Revista Foaia Romaneasca, numarul 20 si a fost transmisa de corespondentul Romanian Global News in Ungaria.
 
top

(C) 2019 Romanian Global News - singura agentie de presa a romanilor de pretutindeni
Programare si design Ideal Data Solutions