Advertisement
Agentia de presa pentru romanii de pretutindeni
redactia@rgnpress.ro


Menu Principal
Home
- - - - - - -
Arhiva 2004 - listing
- - - - - - -
Arhiva 2004
<<
Decembrie 2004
>>
D
L
M
M
J
V
S
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  
Cautare
LA MULTI ANI !PDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/ Romanian Global News
Accesari :456
Thursday, 30 December 2004
Stimati cititori ai Romanian Global News, redactia va intra intr-o mica vacanta pana pe 5 ianuarie! Va dorim tuturor un an nou plin de bucurii, realizari si implinirea dorintelor si sperantelor ce le veti avea la trecerea dintre ani! Fie ca anul 2005 sa fie pentru toti romanii din lume un an mai bun! LA MULTI ANI!
 
Prima si singura biserica romanesca din Timoc amenintata cu demolareaPDF Print E-mail
Malainita, Serbia-Muntenegru/ Romanian Global News
Accesari :644
Thursday, 30 December 2004
Asociatia pentru Cultura Rumanilor din Serbia Rumani Ortodocsi-Malainita ne anunta intr-o scrisoare primita la redactie ca a primit deja ordinul de a demola Biserica Romaneasca de la Malainita, sfintita in urma cu cateva saptamani de un sobor de preoti in frunte cu Episcopul Daniil, episcopul romanilor din Voievodina.

Asa cum Romanian Global News si presa din Romania a relatat pe larg depre aceasta realizare, chiar daca ea s-a facut fara acordul episcopului sarb Iustin, in a carei eparhie este construita, biserica este indreptatita sa existe pentru ca enoriasii timoceni au dorit-o si asteptat-o de mai bine de 170 de ani si tot ei au contribuit financiar la ridicarea ei.

Iata ce ne anunta Ipodiaconul Boian Alexandrovici, cel care cu iubire de cele sfinte si-a riscat totul pentru a vedea visul mosilor si stramosilor lui realizat: In zilele de 28 si 29.12.2004 am fost invitat la Inspectoratul pentru constructii al comunei Negotin, de catre inspectorul Liubisa Milenovici, pentru redactarea unui raport referitor la constructia bisericii din Malainita, in urma acuzatiilor aduse de episcopul sarb, Iustin. Acesta, cu permisiunea primarului si a secretarului comunei Negotin, a impus inspectorilor de specialitate faptul ca nu am drept sa construiesc biserica romaneasca, avand in vedere ca este vorba de eparhia lui si toate cladirile din Malainita, aflate in proprietatea mea (biserica, casa si clopotnita) trebuie demolate. Responsabilii comunei, in frunte cu primarul Radmila Gherov au si trecut la punerea in practica a ordinului. Mi-au transmis ca au fost deja la fata locului, au masurat cladirile aflate pe proprietatea mea, urmand sa ma prezint pe data de 31.12.2004 pentru a primi hotararea de demolare.

De altfel, localitatea Malainita nu are plan de urbanism, nici o casa neavand autorizatie de constructie. Numai episcopul Iustin invoca necesitatea uneia pentru casa mea si biserica romaneasca.

Cu aceasta se poate dovedi ca in Craina Timoceana guverneaza teocratia si drepturile fundamentale ale romanilor sunt incalcate, printre care si posibilitatea de a se ruga lui Dumnezeu in limba materna. Din 28.12.2004 biserica din Malainita este proprietatea Societatii de cultura a romanilor-vlahilor din Serbia Romanii ortodocsi.

Ne adresam institutiilor si oamenilor de buna credinta sa ne ajute pentru ca acest act de vandalism, protejat de episcopul Iustin, sa fie impiedicat. Asa sa ne ajute Dumnezeu!

 
Apelul societatii civile romanesti pentru ajutorul romanilor din Malainita Timocul sarbescPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/ Romanian Global News
Accesari :556
Thursday, 30 December 2004

Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni face un apel catre toate asociatiile romanesti din diaspora pentru internationalizarea cazului bisericii romanesti din satul Malainita, Serbia si roaga pe toti credinciosii romani din lume dar si pe preotii care ii pastoresc sa protesteze pe langa forurile in materie de drepturile omului din tarile de resedinta astfel incat decizia impusa cu samavolnicie de episcopul sarb de a se demola biserica abia ridicata sa fie impiedicata.

Romanii din Timocul sarbesc au reusit dupa mai bine de 170 de ani sa ridice prima biserica in care sa se slujeasca in limba romana, dar din pacate fara a avea binecuvantarea episcopului sarb Iustin, episcop al Timocului. Acesta nu numai ca nu i-a dat binecuvantarea dar l-a si amenintat ca face dezbinare intre crestini si ca nu ii va permite niciodata construirea in eparhia sa a unei biserici alta decat cea sarbeasca. Cum ipodiaconul Boian Alexandrovici este un om cu frica lui Dumnezeu dar si cu mare iubire de neam, la indemnul enoriasilor care i-au asigurat o mare parte din banii pentru constructie, a purces la ridicarea unui mic lacas, o casa a Domnului, careia i-a atasat si constructia unei clopotnite.

Toate acestea le-a facut in baza faptului ca in Serbia exista o lege a minoritatilor adoptata in 2002 dar pe care statul sarb nu a aplicat-o niciodata si care stipuleaza, la Articolul 12, dreptul inalienabil al individului si al colectivitatii la expresia, prezervarea, cultivarea si promovarea mostenirilor specifice, nationale, etnice, culturale, religioase si lingvistice, si exprimarea lor publica ca parte a traditiilor minoritatilor nationale si ale membrilor lor. Nu numai atat, Serbia este semnatara unei Conventii Cadru pentru protectia minoritatilor nationale adoptata la Strasbourg la 1 februarie 1995. Romanii din Serbia, romanii din Voievodina si asa numitii vlahi din Timoc, au parte de un tratament discriminatoriu aplicandu-li-se tratamente duble: in timp ce romanii din Voievodina sunt recunoscuti ca minoritate nationala, bucurandu-se de toate drepturile, romanii-vlahii din Timoc nu sunt recunoscuti decat ca grup etnic ne beneficiind de nici un drept si nici un privilegiu. Apelul nostru, al Fundatiei Nationale pentru Romanii de Pretutindeni catre Dumneavoastra, romanii din lumea intreaga, vine in acest prag de sfarsit de an sa va roage ca pe anul viitor sa va alaturati demersurilor pe care le vom face de internationalizarea acestei probleme si de recunoastere a timocenilor ca minoritate nationala apartinand de neamul romanesc. Cu siguranta printre Dumneavoastra sau cunostintele Dumneavoastra se afla romani-vlahi timoceni care cunosc situatia si stiu ce greu le-a fost sa-si pastreze identitatea culturala si spirituala pana acum. Cu siguranta ca daca ne unim eforturile vom reusi sa atragem macar atentia asupra nedreptatilor la care mai sunt supusi cetateni ai Europei in secolul XXI se mai arata in apelul primit la redactie.

 
Premiile Cenaclului si Revistei Observatorul pe anul 2004PDF Print E-mail
Toronto, Canada/ Romanian Global News
Accesari :826
Thursday, 30 December 2004
La 27 decembrie, membrii cenaclului, colaboratorii si prietenii revistei Observatorul, au serbat impreuna a treia zi de Craciun intr-un cadru festiv, se arata intr-un material primit la redactie din partea colegilor din Toronto.Dupa prezentarile obisnuite de carti si reviste primite in ultima luna a anului 2004 si vernisarea unei expozitii, debut, de pictura a doamnei Olga Adam din Toronto, a urmat decernarea premiilor anuale ale cenaclului si revistei Observatorul, Premiile anului 2004, ale cenaclului si revistei Observatorul, pentru promovarea limbii, artei si culturii romanesti pe aceste meleaguri au fost acordate urmatorilor: - Ilie Stelian poet, actor si regizor al piesei " Steau fara nume " de Mihail Sebastian, pusa in scena, recent, la noul teatru romanesc " Majestic " din Toronto; Nicapetre, scriitor - sculptor; Mircea Tamas- scriitor; Ovidiu Creanga - scriitor: Veronica Lerner - Pavel - scriitor ; Aura Urziceanu- artista ; Augustim Medan, dirijorul corului Armonia din Toronto ; Georgiana Balanica- pianista ; Iurie Colesnic - scriitor; Catrinel Tudor - violonista ; Amalia Dina- profesor de dans de societate ; Ion Segarceanu- poet ; Christine Dumitriu - poet, Ortanxa Moraru - artist plastic, Vasile Butulescu - scriitor; George Georgescu -poet, Dan Ghinea- scriitor; prof. Silvestru Moraru ; prof Elena Buica ; Viorel Neacsu - scriitor; Lucian Bureriu - scriitor ; Dr. Dinu Dimitriu ; ing. Liviu Radulescu; Andrei Cristian Mera - student ; elevele Mona Medan si Mara Nagy ; colaboratorilor ziarului; Laura Mason, Rodica Stoila, Sandra Popescu, Iulia Stoian, Eliza Ghinea, Maria Mihalceanu, Maria Cecilia Nicu, Mihai Semedrea, Dumitru Ichim, Dumitru Negrea, Dragos Surpateanu, Victor Mirea, Gabriel Bratu, Dumitru Manolache, Adrian Butoi, Andrei Stavila, Andrei Vartic, s.a. S-a pastrat un moment de reculegere pentru prieteni, colaboratori, neamuri s-au cunostiinte, care au trecut in lumea de dincolo in anul 2004. S-au amintit evenimentele importante ale anului 2004, sau exprimat ganduri si dorinte pentru anul 2005. A urmat o masa festiva, cu bunatati traditionale de Craciun, pe fondul colindelor noastre. Sa inchinat o cupa de sampanie pentru ca Iubirea, Intelepciunea, Increderea si Generozitatea sa ne calauzeasca, la toti, pasii in noul an ! S-a cantat Multi Ani Traiasca, in cinstea celor premiati, a celor prezenti, a romanilor de pretutindeni !
 
Craciun al copiilor in deschiderea noului anPDF Print E-mail
Limours, Franta/ Romanian Global News
Accesari :477
Thursday, 30 December 2004
Sectiunea Junior a Asociatiei Tinerilor Ortodocsi Romani Nepsis ii invita duminica, 2 ianuarie 2005, la Limours, pe toti cei care vor sa petreaca un Craciun al copiilor.

Sarbatoarea se va face prin oficierea slujbei Sfintei Liturghii, interpretari de colinde si intalniri personale cu Mos Craciun, care va imparti cadouri celor prezenti, informeaza pagina de web a bisericii ortodoxe romane Sfanta Paraschiva si Sfanta Genoveva din Paris.

Asociatia Nepsis a fost infiintata in anul 1999 la initiativa Inalt Prea Sfintitului Iosif, Mitropolit Ortodox Roman al Europei Occidentale si Meridionale, denumirea sa provenind de la cuvantul grecesc omonim care inseamna discernamant. Organizatia are ca scop inter-cunoasterea si cunoasterea de sine, discutarea si constientizarea exigentelor vietii spirituale, dar si rolul tinerilor in Biserica. Pentru a se realiza aceste obiective, asociatia organizeaza intalniri, congrese, conferinte, colocvii, pelerinaje, vizite cu scop cultural in mai multe tari, activitati de sustinere a orfelinatelor, a tinerilor fara locuinta si a familiilor defavorizate, alcatuite dintr-un numar mare de persoane.

 
La Koln se petrece in stil romanescPDF Print E-mail
Koln, Germania/ Romanian Global News
Accesari :555
Thursday, 30 December 2004
Restaurantul Em Kolsche Boor din Koln este gazda petrecerii de Revelion pentru romanii din aceasta localitate germana. Masa festiva incepe la ora 20:00 a serii de 31 decembrie si, pe langa un bogat meniu sarbatoresc, ofera invitatilor si un recital vocal-instrumental cu Gina Patrascu si Nelutu Ivan. Cina va consta in specialitati traditionale romanesti si internationale, precum piftie, carnati prajiti, sarmale cu mamaliguta, purcel la cuptor, salata de boeuf, cartofi natur, salate asortate, crap prajit, rulada de curcan branzeturi, unt, diferite sortimente de paine, prajituri asortate, cafea, fructe, crenwursti cu mustar, si, spre finalul petrecerii, ciorba de potroace cu ardei iute. Surpriza serii o constituie un concurs de dans si un premiu format din doua calatorii dus-intors Germania-Romania, oferite de firma de transport international de persoane Reiseburo Kessler, informeaza un portal al romanilor din Germania. Pretul unui bilet este de 65 de euro de persoana.
 
Revelion 2005 in Canada organizat de ARTAPDF Print E-mail
Kitchener, Canada/ Romanian Global News
Accesari :493
Thursday, 30 December 2004

Asociatia Romanilor din Triunghiul de Aur (ARTA) din Kitchener anunta ca va asteapta cu drag, ca in fiecare an, la revelionul organizat la Bingemans (425 Bingemans Centre Dr., Kitchener, N2B 3X7), anunta Romanul Canadian. Mai multe informatii puteti obtine la tel: (519) 743-3031 sau (519) 896-9545. Toate biletele participa la tombola, mentioneaza organizatorii.

 
Revelion Romanesc la Koln MerienburgPDF Print E-mail
Koln, Germania/ Romanian Global News
Accesari :571
Thursday, 30 December 2004
Gastronomia Ileana Pitis din Koln Marienburg invita pe toti romanii din Koln la un Revelion 2005 traditional romanesc, cu toata gama de bucate dupa care toti romanii viseaza in Germania, intr-o atmosfera placuta, cu muzica pentru toate gusturile, ne informeaza pagina pitis.de.

Petrecerea va fi marcata de mancaruri si servicii de inalta clasa, intr-o ambianta familiara, astfel incat toti sa se simta ca musafiri, pentru care gazda isi da silinta ca totul sa fie perfect si la care participantii sa decida ritmul petrecerii. Din meniu nu pot lipsi piftia, chiftelutele, ciorba de burta, sarmalele cu mamaliga, purcelul de lapte la tava, branzeturi asortate, salata de fructe etc. si sampania de la miezul noptii.

 

 
Revelion cu AGEROPDF Print E-mail
Tuebingen, Germania/ Romanian Global News
Accesari :562
Thursday, 30 December 2004
Agero-Stuttgart invita pe doritori la un revelion al romanilor, care se va organiza in Tuebingen, anunta pagina de web a Asiociatiei.

Muzica si dans, antren cu formatia Tranzit, Felicia Stoian si Maria Coman. Program de dans latin cu participarea campionilor nationali si balcanici la dans latin si standard: Ruxandra Ilincariu si George Dilihei. Din meniu fac parte: un paharel de tuica sarmalute cu mamaliguta si smantana friptura de porc la tava un pahar de sekt si vin, cozonac si ciorbita de perisoare.

 
Revelion organizat de Asociatia CuzaPDF Print E-mail
Ludwigshafen, Germania/ Romanian Global News
Accesari :503
Thursday, 30 December 2004
Asociatia Cuza organizeaza Revelion 2005 la Ludwigshafen, la centrul cultural Das Haus, informeaza pagina rom2.de.

Programul de divertisment este sustinut de trupa de divertisment a maestrului Radu Mos, de la teatrul din Oradea, Bety Szabo - cu muzica usoara romaneasca si internationala, inclusiv Latino, Simona Costin - muzica populara, arii indragite (Ana Lugojana, etc.), impreuna cu taraful compus din Petru Milos acordeon si Marian Milos - orga electronica, intr-o varietate de  muzica, dans, glume, voie buna, concurs de dans si de frumusete Miss 2005.

 
Revelion 2005 in TorontoPDF Print E-mail
Toronto, Canada/ Romanian Global News
Accesari :517
Thursday, 30 December 2004

Parohia Sf. Dumitru din Toronto va invita sa petreceti revelionul la ELLAS Banquet Hall, 35 Danforth Rd, din Toronto 

Formatia DUO ATLANTIS din Germania vine din nou in Canada special pentru acest revelion impreuna cu D.J. VR. Ei vor intretine buna dispozitie la trecerea in Noul An. Informatii suplimentare si bilete se pot obtine in fiecare duminica la parohie intre orele: 10 13:30 (Hillcrest Hill Public Library, 5801 Leslie Street). Pentru mai multe detalii sunati la tel: 416-286 6602 sau 416-773 5026
 
Revelionul 2005 la Campul Romanesc din HamiltonPDF Print E-mail
Hamilton, Canada/ Romanian Global News
Accesari :504
Thursday, 30 December 2004

Asociatia Culturala Romana va invita sa petreceti Revelionul 2005 la Campul Romanesc din Hamilton. O seara de neuitat cu cea mai buna formatie a anului 2004: Marius Dumitrescu - orga, Cornel Iftode - chitara, solist, Gabi Calotescu - orga; Flori Tigau - solista.

Informatii: Toronto 416 261 9960, Kitchener: 519 745 6458, Hamilton: 905 387 0637 sau 905 389 0644

 
Apel pentru sprijinirea ASIA S Tsunami VictimsPDF Print E-mail
Toronto, Canada/ Romanian Global News
Accesari :548
Thursday, 30 December 2004
Observatorul din Toronto, ziar romanesc, roaga cititorii sai ca in aceste zile de sarbatoare sa - si indrepte gandurile si catre cei care sunt in suferinta in Asia, loviti de groaznicul cutremur de pamant ce a facut zeci de mii de morti.  Locuim intr-o tara in care peste 100 de nationalitati traiesc si muncesc impreuna in toleranta, respect si intelegere. In Asia, in aceste zile, 11 tarii sunt grav afectate de dezastrul unui serios cutremur.

Indemnam prietenii nostrii cititorii, colaboratorii, sa participe dupa puteri prin organizatiile internationale in ajutorarea victimelor. Posturile TV : CNN, BBC, CBC, NBC, s.a. transmit in permanenta nume de organizatii internationale care s-au implicat in asemenea ajutoare. Celor din Canada le recomandam; Canadian Red Cross: www.redcross.ca, or 1-800-418-1111, UNICEF Canada: www.unicef.ca, or 1-877-955-3111, Oxfam Canada: www.oxfam.ca, or 1-800-GO-OXFAM, http://www.cnn.com/2004/WORLD/asiapcf/12/28/tsunami.aidsites/index.html, World Vision www.worldvision.ca, or 1-800-268-5528. Va multumim pentru intelegere. 2005 sa fie un an in sanatate si pace, lipsit de griji si necazuri pentru oamenii acestei planete !

 
top

(C) 2017 Romanian Global News - singura agentie de presa a romanilor de pretutindeni
Programare si design Ideal Data Solutions