Advertisement
Agentia de presa pentru romanii de pretutindeni
redactia@rgnpress.ro


Menu Principal
Home
- - - - - - -
Arhiva 2004 - listing
- - - - - - -
Arhiva 2004
<<
Octombrie 2004
>>
D
L
M
M
J
V
S
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            
Cautare
Eclipsa totala de lunaPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :264
Wednesday, 27 October 2004
In noaptea aceasta, 27-28 octombrie, va avea loc eclipsa totala de Luna. Acest fenomen astronomic va fi vizibil in toata Romania.Eclipsa va fi una foarte frumoasa si foarte lunga. Eclipsa totala va dura o ora si 21 minute, este una dintre cele mai lungi eclipse totale ale deceniului, informeaza pagina de web www.astroclubul.org. Eclipsa va fi unica in felul ei pentru ca pentru noi, cei din Romania se va produce dimineata si conditiile vor fi deosebite. Eclipsa face parte din ciclul Saros 136, fiind a 19-lea membru din cei 72 ai ciclului. Eclipsa din 28 octombrie 2004 este a 4-a eclipsa totala a ciclului. In Saros 136 mai vor avea loc inca 23 de eclipse totale de Luna. In seara de 27 octombrie, luna va rasari in jurul orei 18.00, iar eclipsa va incepe sa fie observabila pe la ora 3:45 (28 octombrie), mai ales in zonele cu cer curat. Luna va cobori tot mai mult pe bolta cereasca pana in jurul orei 8, cand va apune. Eclipsa din 28 octombrie va fi una foarte frumoasa si datorita faptului ca va incepe dimineata devreme si va dura pana la apusul Lunii. In functie de inaltimea orizontului vestic, unii observatori ar putea vedea Luna apunand in eclipsa partiala. Eclipsa va debuta cum am spus si mai sus, in jurul orei 3:45, cand penumbra planetei noastre va incepe sa fie observabila in zona estica a discului lunar. Pe parcursul eclipsei Luna va cobori tot mai mult spre apus. La ora 4:14 va incepe eclipsa partiala. Din acest moment Luna incepe sa dispara in umbra Pamantului.  In acest timp stele mai slabe vor aparea pe cer, iar cele mai stralucitoare vor lumina parca mai puternic. Roiurile de stele, nebuloasele si galaxiile se vor vedea din ce in ce mai bine. La ora 5:23 va incepe eclipsa totala. Din acest moment pe discul Lunii eclipsate va avea loc un frumos joc de lumini si culori. Luna va parea ca se mai intuneca si asta pana la ora 6:04, cand va avea loc maximul eclipsei. In acest moment centrul Lunii se afla cel mai aproape de axa conului de umbra al planetei noastre. Datorita acestui fapt in momentele totalitatii peisajul va fi superb, cu o Luna de culoare rosu-inchis. La ora 6:44 eclipsa totala va lua sfarsit, dupa care va continua eclipsa partiala ce va dura pana la ora 7:53. Pentru observarea eclipsei, Sorin M. Hotea recomanda folosirea unui instrument precum binoclul, luneta sau telescopul.
 
Romania si Ucraina isi sustin argumentele in cazul Bastroe in fata UNESCOPDF Print E-mail
Paris, Franta/Romanian Global News
Accesari :270
Wednesday, 27 October 2004
Romania isi sustine din nou pozitia in problema construirii Canalului Bastroe in cadrul reuniunii speciale a programului Omul si Biodiversitatea, din cadrul UNESCO.Reuniunea are loc zilele acestea la Paris, iar din delegatia Romaniei in capitala franceza fac parte, alaturi de demnitari din Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor, si reprezentantul MAE roman, Ciprian Popa, director adjunct al Directiei Drept International si Tratate si Guvernatorul Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, Virgil Munteanu. Delegatia Romaniei la Paris a prezentat partcipantilor la reuniune o comunicare a protectiei mediului in Delta Dunarii, continand si referiri la impactul negativ pe care l-ar avea construirea Canalului Bastroe in Delta, consecinte ce ar putea conduce  la distrugerea ecosistemului in regiune. Marti, 26 septembrie Romania a primit la Paris si replica Ucrainei, prin ambasadorul cu insarcinari speciale in MAE ucrainean, Natalia Zarudna. Ucraina a prezentat, astfel, proiectul de construire a canalului navigabil pe Bratul Bastroe al Dunarii, prezentare ce nu a avut, insa, reactii prea bune din partea participantilor. Discutiile care se vor purta miercuri, 27 septembrie, vor viza o serie de recomandari catre Kiev, care urmeaza sa fie adoptate formal vineri. Dupa ce a incalcat abuziv teritoriul Romaniei, in cercand chiar schimbarea liniei de demarcatie pe Dunare dintre tara nostra si Ucraina, prin impingerea balizelor cat mai aproape de tarmul romanesc al Dunarii, autoritatile de la Kiev inca mai incearca din rasputeri sa duca la bun sfarsit lucrarile la canalul Bastroe. Mai mult decat atat, Ucraina incearca, in pofida tuturor argumentelor opiniei publice internationale, sa obtina un statut de zona libera pentru Biosfera Delta Dunarii,  care sa permita industrializarea portiunii de Delta de pe teritoriul fostei URSS.
 
Romania ia la intrebari Ucraina cu privire la vanzarea petrolului din Insula SerpilorPDF Print E-mail
Haga, Olanda/Romanian Global News
Accesari :259
Wednesday, 27 October 2004
Reprezentantii Romaniei si Ucrainei s-au intalnit la inceputul acestei saptamani la Haga, cu presedintele Curtii Internationale de Justitie, Shi Jiuyong, pentru a discuta aspecte legate de procesul intentat Ucrainei de catre tara noastra.

Romania a chemat tara vecina in justitie la Curtea Internationala de la Haga pentru solutionarea problemei legate de Insula Serpilor in special, iar intr-un context mai larg, delimitarea platoului continental si a zonelor economice exclusive ale Romaniei si Ucrainei in Marea Neagra. Reprezentantul Romaniei, Bogdan Aurescu, secretar de stat in MAE, a reiterat solicitarea ca partea ucraineana sa trimita, cat mai curand, un posibil raspuns care sa clarifice informatiile aparute in presa referitoare la demersurile pe care le-ar face Ucraina in sensul concesionarii spre exploatare a unor zone din jurul Insulei Serpilor, se arata intr-un comunicat al MAE. Comunicatul mai precizeaza ca intalnirea de la Haga a abordat  chestiuni procedurale referitoare la termenul de depunere a documentelor corespunzand procedurii scrise in fata Curtii: memoriul, respectiv contra-memoriul. Autoritatile de la Bucuresti estimeaza ca acest proces intentat la Haga s-ar putea intinde pe o perioada de aproximativ patru ani si ar costa statul roman un milion de euro. Romania incearca sa demonstreze la Haga ca Insula Serpilor nu este locuibila, ea fiind doar o stanca, iar Ucraina sustine exact contrariul: ca acolo traiesc oameni si ca exista o viata economica.

 
Un micut brasovean castigator al premiului CartoonPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :275
Wednesday, 27 October 2004
Competitia nationala Generatia Animatiei 2004, organizata de Cartoon Network, l-a avut drept castigator la categoria 6-12 ani pe brasoveanul Dan George Acsente, elev la Scoala Generala nr.4 din Brasov, ale carui lucrari s-au dovedit a fi cele mai apropiate de spiritul Cartoon Network.

Competitia, aflata anul acesta la cea de-a doua sa editie, a fost lansata la inceputul acestui an si a implicat mai multe scoli, in care li s-a cerut copiilor sa creeze un desen animat, pe care sa-l vada mai apoi difuzat de celebrul post de televiziune Cartoon Network. Din numarul foarte mare de lucrari care au ajuns la postul TV, au fost alese cele mai originale lucrari. Creatiile de desen animat ale micilor participanti vor fi difuzate de Cartoon in 5 noiembrie, de la orele 19.00, intr-o ceremonie asemanatoare cu cea de decernare a premiilor Oscar, gazduita de celebrul personaj Johnny Bravo. Premiile care se vor acorda vor consta in DVD playere, televizoare, dar si materiale pentru creatie artistica si premii speciale de la Cartoon Network, si vor fi premiate si scolile care au trimis participanti. Generatia Animatiei cauta sa descopere idei originale si povestiri amuzante, oferind in acelasi timp copiilor sansa sa-si faca cunoscut talentul", a declarat directorul de marketing si managerul, Helen Lucy, adaugand ca aceasta competitie a vizat dezvoltarea ideilor creative ale copiilor si folosirea imaginatiei de catre acestia.

 
Traditii romanesti la Muzeul Taranului RomanPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :876
Wednesday, 27 October 2004
Cu ocazia sarbatorii Sfantului Dimitrie Izvoratorul de Mir, pe data de 26 octombrie, in cadrul manifestarilor culturale prilejuite de festivalul Toamna bucuresteana", Muzeul Taranului Roman a organizat, impreuna cu Centrul Cultural Mihai Eminescu", Ziua Pitei.

Brutari si brutarite din Muntenia, Maramures, Moldova, Dobrogea, Oltenia au reconstituit in fata publicului drumul painii. Au fost preparate, dupa vechi retete populare romanesti, de la framantatul aluatului pana la punerea in forme si coacere, cele mai variate produse de panificatie. Painea, nelipsita din viata de familie, ia diferite forme, in functie de perioadele de viata prin care trece romanul. Astfel, se prepara: painea la obiceiuri de nastere, painea la un an, painea folosita la obiceiuri de iarna, colac folosit la obiceiuri de nunta, painea folosita la obiceiurile de inmormantare, etc. Participantii, adunati intr-un numar impresionant de mare, avand in vedere ca era zi de lucru, au apreciat indeosebi placinta creata din Prislop (Maramures), fripta in tigai mari, in fata lor si pita coapta in test de brutarii din Olt si colacii aromati ai mesterilor din Targoviste. Produsele au fost apoi oferite vizitatorilor spre gustare si apreciere. Intreprinderile de panificatie au oferit, spre vanzare, produse din productia curenta, dar si produse traditionale. Nu au lipsit turta dulce, colacii, covrigii, cozonacul, pasca si placinta. Cum painea se insoteste bine cu vinul, au putut fi degustate si cumparate vinuri alese. Un grup de tineri din Brasov, pastratori ai vechilor traditii, imbracati in port popular, au delectat vizitatorii cu obiceiuri legate de strangerea recoltei. Membrii ansamblului au cantat si dansat, purtand in maini o cruce de spice, simbol al belsugului si credintei romanilor.

In aceeasi zi, tot la Muzeul Taranului Roman, a fost deschisa si expozitia Vatra la romani. In cadrul acesteia, au fost expuse documente si obiecte care ilustreaza traditia si cultura populara a satelor arhaice romanesti. Alaturi de schite si desene, au fost expuse obiecte de arta, printre care si o reproducere a vetrei in care gateau pastorii romani pe timpuri. Aceasta expozitie a luat nastere in urma unor cercetari de mai bine de 50 de ani, desfasurate sub egida Institutului de Etnologie si Folclor Constantin Brailoiu din cadrul Academiei Romane, condus de Prof. Academician Stefan Milcu, impreuna cu domnul Nicolaescu Plopsor. Colectivul etnografic, din care face parte si cercetatorul R.O Maier din anul 1956, a fost condus de Profesorul Romulus Vuia, intemeietorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, al Muzeului in aer liber din Cluj. Cercetarea s-a facut in mod organizat pe mai multi ani. Grupul de Cercetari Complexe Bicaz, sub egida Academiei Romane, coordonat de Prof. Academician Stefan Milcu, a cules date si materiale privind pastoritul in Parang si Retezat. Schitele si desenele au fost executate de doamnele Cella Neamtu si Sanda Sturza (fiica renumitului profesor Barbu Slatineanu), sub conducerea celor doi cercetatori. In urma acestor cercetari, au rezultat lucrari foarte valoroase, cum este Etnografia Vaii Bistritei, Atlasul Etnografic al Portilor de Fier, carti de referinta, sinteze ale culturii populare romanesti. Expozitia document reprezinta un tezaur al nostru, al poporului roman. Materialele expuse se gasesc in arhiva Institutului de etnografie si Folclor Constantin Brailoiu iar o parte din aceste exponate sunt incluse in Atlasul Etnografic Roman.

 
Prima Sesiune a Grupului Interministerial Romania-Serbia si MuntenegruPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :189
Wednesday, 27 October 2004
Miercuri, 27 octombrie, la Bucuresti, se va desfasura, prima sesiune a Grupului mixt interministerial Romania Serbia si Muntenegru, la nivel de secretari de stat, informeaza Ministerul Afacerilor Externe.

Co-presedintii Grupului mixt sunt secretarul de stat in Ministerul roman al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, si adjunctul ministrului afacerilor externe al Serbiei si Muntenegru, Dusan Crnogorcevic. Constituirea Grupului a fost decisa de ministrii de externe ai celor doua tari, la 16 iulie 2004, la Belgrad, in vederea dinamizarii procesului de aplicare a intelegerilor stabilite la nivelul sefilor de stat si de guvern in domeniile politic, economic, militar, afaceri interne, cultura si culte, precum si educatie. Necesitatea demararii activitatii sale a fost evocata si in cadrul convorbirilor prilejuite de recenta vizita oficiala pe care presedintele Romaniei, Ion Iliescu, a efectuat-o in Serbia si Muntenegru, la invitatia omologului sau, Svetozar Marovic. Aspecte legate de agenda de discutii au fost abordate si in cadrul recentelor convorbiri de la Bucuresti si Calafat intre ministrul roman al afacerilor externe, Mircea Geoana, si omologul sarbo-muntenegrean, Vuk Drascovic. Pe agenda reuniunii figureaza aspecte din domeniul relatiilor politice, al regimului vizelor, schimburilor comerciale si cooperarii economice, precum si conlucrarea in sectoare de interes precum aparare, administratie si afaceri interne, educatie, cultura si culte.

 
Proiect cultural pentru copii din BotosaniPDF Print E-mail
Botosani, Romania/Romanian Global News
Accesari :190
Wednesday, 27 October 2004
Asociatia Culturala Floare Albastradin Botosani a initiat proiectul Orasul, pas cu pas, prin care, in fiecare saptamana, zece copii proveniti din familii cu posibilitati financiare reduse din zona malului raului Prut vin gratuit in vizita in orasul moldovenesc.

Copiii din aceasta saptamana au fost insotiti pentru prima data de doi membri ai asociatiei Diaiutho din Bolzano, Italia. Acestia au adus jucarii copiilor si au parcurs cu interes obiectivele turistice si culturale ale municipiului, precum Muzeul de Etnografie, Biserica Uspenia, Pietonalul Unirii, crama Hotelului Maria, Parcul Mihai Eminescu si Teatrul de Papusi Vasilache, aici grupul vizionand spectacolul Tigrisorul Pietrek. In timpul pranzului servit la un restaurant din oras, italienii s-au aratat foarte incantati de punerea in scena a piesei cu papusi si de prestatia actorilor, fiind surprinsi de existenta unei stagiuni permanente la Botosani, spre deosebire de orasul lor in care spectacolele pentru copii sunt ocazionale. Asociatia a reusit, pana in prezent, sa aduca la Botosani un numar de 85 de copii, urmand ca si in aceasta duminica sa mai primeasca un alt grup din doua comune botosanene, informeaza cotidianul moldav Evenimentul.

 
Sesiune Internationala de comunicare la TimisoaraPDF Print E-mail
Timisoara, Romania/Romanian Global News
Accesari :231
Wednesday, 27 October 2004
Facultatea de Agricultura a Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului din Timisoara organizeaza in orasul din vestul tarii in zilele de joi, 28 si vineri, 29 octombrie, prima Sesiune Internationala de comunicari si referate stiintifice studentesti.

Sesiunea se va bucura de prezenta unor cadre didactice de la institutii de invatamant similare din Novi Sad si Cacak din Serbia si Muntenegru. Manifestarea cuprinde arii de interes din domeniul agriculturii, biologiei aplicate si protectiei mediului, si are drept public tinta studenti, masteranzi si tineri doctoranzi cu frecventa. Facultatea de Agricultura din Timisoara a fost infiintata in anul 1945 si este impartita administrativ in cinci catedre. In prezent, facultatea este in continua expansiune si se pregateste inca de pe acum pentru aniversarea de 60 de ani care se va celebra anul viitor.

 
Tineri romani implicati in aderarea in Uniunea EuropeanaPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :257
Wednesday, 27 October 2004
Agentia Nationala pentru sprijinirea Initiativelor Tinerilor organizeaza in perioada 28-29 octombrie o conferinta internationala extraordinara intitulata New Europe New Generation.

Cele doua zile de dezbateri se vor desfasura in Sala Ronda a Hotelului Intercontinental si se vor afla sub Inaltul Patronaj al premierului Adrian Nastase. Conferinta are ca scop principal crearea unei viziuni comune pentru tinerii lideri din sfera societatii civile din Romania, in ceea ce priveste dezvoltarea unei baze clare de dialog social. Acest fundament trebuie sa  tina cont de politica externa a tarii noastre, de integrarea in Uniunea Europeana, de promovarea unei unitati in diversitate, din prisma aderarii la UE, si de analizarea posibilitatilor de a intocmi un forum regional de informare si dezbatere pentru acesti tineri. In urma acestor intalniri, nivelul cunostintelor, al informatiilor si al instrumentelor aflate la dispozitia tinerilor romani ar trebui sa ajunga la acelasi nivel cu cel al tinerilor din Uniunea Europeana. De asemenea, in cadrul dezbaterilor, participantii sunt invitati sa descopere noi modalitati de a grabi procesul de aderare. La conferinta vor participa peste 40 de reprezentanti din partea celor mai importante organizatii non-guvernamentale de tineret din Romania, printre care Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania, Asociatia Studentilor din Universitatea din Bucuresti, Federatia Asociatiilor Studentilor in Economie din Romania, si ai unor organizatii internationale ca AEGEE, ELSA, BEST, AIESEC sau YMCA, delegati ai Agentiilor Nationale ce gestioneaza Programul TINERET in tari ale Uniunii Europene si reprezentanti ai oficialitatilor romane si straine, se arata intr-un comunicat de presa transmis de ANSIT.

 

 
Emisarul Moscovei respinge retragerea trupelor ruse din BasarabiaPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :344
Wednesday, 27 October 2004
Nici nu poate fi vorba despre o evacuare neconditionata a potentialului militar rusesc din Transnistria, deoarece Rusia are aici un patrimoniu militar care nu poate fi aruncat.

Aceasta este explicatia aflarii noaste aici, a declarat marti, 26 octombrie, la Chisinau, ambasadorul cu misiuni speciale al Federatiei Ruse Igor Savolski. Desi, conform intelegerilor de la summit-ul OSCE de la Istanbul, Rusia trebuie sa-si evacueze trupele si munitiile din regiunea transnistreana, acest lucru depinde de intelegerea intre doua parti. Fara acordul partii transnistrene nu putem scoate nimic din Transnistria, de aceea teza sincronizarii solutionarii conflictului transnistrean si evacuarii patrimoniului militar rusesc ramane vie. Altfel nu este posibil, a precizat Savolski. El a explicat de ce a venit la Chisinau, afirmand ca vizita se datoreaza faptului ca partea moldoveneasca a lansat initiativa de a discuta un sir de probleme, inclusiv cea transnistreana. Am venit pentru a crea posibilitatea de rezolvare a acestor probleme. Au fost punctate caile de iesire din impas. Am sesizat ca partile inteleg ca nu exista o alta alternativa pentru negocieri, ca problemele existente trebuie sa fie solutionate de catre parti in colaborare cu mediatorii, dar despre pasii concreti de solutionare nu pot spune, deocamdata, nimic. La aceasta tema mai avem de discutat. Ma bucura faptul ca partile sunt disponibile pentru dialog, a spus Savolski. Ambasadorul a avut la Tiraspol intrevederi cu Igor Smirnov, care a identificat unele variate ale reluarii procesului de negocieri. Am inteles ca Tiraspolul elaboreaza chiar unele propuneri pentru examinarea lor in cadrul tratativelor. Alta cale decat negocierile nu exista, a subliniat Savolski. Intrebat daca formatul pentagonal de negocieri ramane constatnt, Savolschi a raspuns afirmativ. Formatul pentagonal consta in negocierea intre doua parti, prin colaborare cu trei mediatori. Acest format poate aduce rezultate. Faptul ca anul trecut nu a fost semnat Memorandumul Kozak nu dovedeste ca acest format nu permite gasirea solutiilor. Este importanta formula comuna, potrivit careia solutionarea trebuie sa asigure integritatea teritoriala a Republicii Moldova, sa garanteze un statut special pentru regiunea transnistreana. Totodata, trebuie sa rezolvam problemele pe cale pasnica, fara utilizarea presiunilor politice, economice sau de alt gen. Noi nu vom impiedica dezvoltarea relatiilor economice intre intreprinderile din Rusia si Transnistria. Cum vor evolua aceste relatii depinde de intelegerile intre doua parti si, deocamdata, vom actiona in conditiile existente, a declarat Savolschi. Referindu-se la pactul de stabilitate si securitate propus de Voronin, Savolschi a spus ca a inteles ca acest document nu are legatura cu solutionarea conflictului transnistrean. Documentul este examinat foarte atent la Moscova, dar deocamdata nu am vazut documentul final, deoarece au loc doar discutii prealabile pe marginea lui si astazi este foarte greu de spus ceva concret la acest subiect. Trebuie sa intelegem clar despre ce document este vorba si ce scopuri are, a conchis Igor Savolscki.

 
Vesti bune pentru basarabenii care lucreaza in strainatatePDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :282
Wednesday, 27 October 2004
Persoanele care activeaza in economia neformala si cetatenii moldoveni aflati la munca peste hotare vor putea incheia cu casele teritoriale de asigurari sociale, incepand cu anul 2005, "contracte de asigurare individuala retroactive pentru ultimii 5 ani", pentru a-si putea asigura o pensie minima.

Acest lucru se refera in special la acea categorie de persoane, care neavand o vechime de munca de 30 ani pentru femei si 35 ani pentru barbati, necesar pentru a primi o pensie, au plecat la munca peste hotare, ori s-au incadrat in economia neimpozabila si nu achita de mai multi ani contributii in fondul de asigurari sociale. Seful adjunct al Departamentului buget din cadrul Casei Nationale pentru Asigurari Sociale, Eleonora Balan, a anuntat marti in cadrul unei conferinte de presa ca potrivit proiectului legii bugetului asigurarilor sociale de stat pentru anul 2005, pentru a-si asigura o pensie minima, persoanele respective "vor trebui sa achite in anual 2005 in fondul de asigurari sociale contributii in marime de 1.374 lei". In prezent, cetatenii care incheie asemenea contracte cu casele teritoriale de asigurari sociale achita contributii in fondul asigurarilor sociale in marime de 705 lei. Incepand cu 1 noiembrie curent, pensia minima va constitui 246 lei.

 
Urne de vot mobile pentru romanii din FinlandaPDF Print E-mail
Oulu, Finlanda/Romanian Global News
Accesari :288
Wednesday, 27 October 2004
Unde putem vota noi, romanii din Finlanda, pe 28 noiembrie? Si ma refer mai ales la romanii care nu sunt din Helsinki, asa cum probabil ati banuit deja!, este o problema de actualitate cu care se confrunta romanii din Finlanda.Un numar de peste 20 de romani din orasul Oulu intreaba daca se poate trimite o urna mobila si la ei.Din pacate, initiativa Ambasadei de a se organiza sistemul de urna "volanta" ("mobila") s-a lovit de impedimente juridice - Parlamentul, prin art. 83 din Legea nr. 373/27.09.2004, a restrictionat urna mobila la teritoriul Romaniei si doar pentru cazurile persoanelor "netransportabile din cauza de boala sau invaliditate"... Cu alte cuvinte, in Finlanda se va vota doar la Sectia electorala nr. 1444 de la Ambasada din Helsinki., anunta Dan Tudor, consul la Ambasada Romaniei de la Helsinki. Isabela, o tanara roamanca din Finlanda, este de parere ca oficialii romanii incearca sa ingradeasca posibilitatea romanilor care traiesc in strainatate sa isi exercite dreptul la vot. Pe de o parte ni se reproseaza ca am plecat si tara nu beneficiaza de talentele noastre, dar pe de alta parte ni se pun bete in roate atunci cind trebuie sa ne exprimam optiunile. Faptul ca vrem sa votam inseamna ca ne pasa, ca vrem ca Romania sa devina un loc mai bun, in care sa ne putem intoarce. Dar oficialii romani nu vor sa tina seama de parerile noastre, asa cred eu. Si s-ar putea ca si reciproca sa devina valabila. Presupun ca legea aia e "batuta in cuie", ca oriunde am trimite scrisori, e zadarnic. De asemenea, mai multi romani care au fost nevoiti sa depuna cereri de renuntare la cetatenia romana pentru a primi cetatenia finlandeza, asta pana sa apara noua lege, intreaba: Avem voie sa votam chiar daca am depus aceste cereri? Care este parerea ambasadei, venim sau nu la vot? Cei care au depus cererea de renuntare la cetatenia romana, dar aceasta nu au fost aprobata inca, pot vota pe baza actului de identitate romanesc valabil, a venit raspunsul din partea consulului Tudor. Cei in cauza vor completa o declaratie pe proprie raspundere conform careia nu au renuntat la cetatenia romana.
 
Povestire romaneasca despre drumul emigrarii in ElvetiaPDF Print E-mail
Zurich, Elvetia/Romanian Global News
Accesari :291
Wednesday, 27 October 2004
Autoarea romanca Alina Mondini, stabilita la Zurich, in Elvetia, apare in volumul de scurte povestiri Istoria emigrarii in Elvetia, ca urmare a participarii sale la concursul de istorie interculturala conTAKT.

Concursul, demarat in luna ianuarie a acestui an si avand ca termen limita de inscriere data de 31 ianuarie 2004, a fost organizat de de o asociatie elvetiana si de fundatia Pro Helvetia. Anuntarea castigatorilor s-a facut in luna octombrie, acestia fiind desemnati pe baza celor mai interesante povesti despre parcursul si intamplarile prin care au trecut cei care au decis sa-si paraseasca tara natala si sa se indrepte spre noi meleaguri. ConTAKT considera ca fiecare emigrant poate fi un purtator involuntar de bagaj cultural si talent scriitoricesc, iar prin acest concurs doreste sa ofere o sansa celor care nu se pot face auziti in acest sens. Volumul contine 22 de povestiri, dupa ce din selectia initiala a celor 524 de corespondente, juriul ar fi trebuit sa aleaga doar 12 lucrari. Abordarea inedita si puterea de convingere a subiectelor prezentate au facut ca membrii interculturali ai juriului sa largeasca lista finalistilor ce urma sa fie publicata. Acestia provin din tari precum Bielorusia, Sierra Leone, Insulele Filipine, Elveţia, Iugoslavia, Coreea de Sud, Italia, Turcia, Columbia, India, Germania, Brazilia, Statele Unite, Ungaria, San Salvador si Romania. Fiecare povestire a fost premiata cu suma de 1000 de franci elvetieni. Cartea, ce va fi scoasa pe piata in aceasta luna, va constitui o baza didactica pentru cursurile de limba germana destinate strainilor, anunta site-ul romanilor din Elvetia.

 
Lucrarea Aspectele conflictului transnistrean lansata astazi la ChisinauPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :304
Wednesday, 27 October 2004
Institutul de Politici Publice (IPP) lanseaza astazi, versiunea engleza a cartii Aspectele conflictului transnistrean.

Directorul de programe al IPP Oazu Nantoi a declarat marti ca aceasta a fost prezentata la 14 octombrie autoritatilor americane, la Washington, si ea a provocat un interes viu. Speram ca aceasta carte va fi citita de cat mai multe persoane si ca va provoca reactii adecvate. Pe parcursul ultimilor trei ani expertii IPP au realizat un sir de studii dedicate problemei solutionarii conflictului transnistrean, care au demonstrat ca formatul unic al fortelor de mentinere a pacii este contraproductiv si este in detrimentul procesului de reintregire a Republicii Moldova, a precizat Nantoi. In opinia lui, formatul pentalateral este creat pentru a mentine situatia sub control, pentru a nu admite orice progres in directia reintregirii tarii. A fost demonstrat faptul ca ideea federalizarii nu are nimic comun cu statele federative democratice din lume si ca ea este imposibil de realizat atata timp cat nu sunt demontate structurile represive ale regimului in zona de est a Republicii Moldova. Nantoi a spus ca expertii IPP au tras concluzii care permit abordari principial noi ale conflictului si permit elaborarea unei strategii realiste de reintregire a tarii, care porneste de la ideea ca cetatenii de pe ambele maluri ale Nistrului nu se trateaza reciproc drept dusmani, ca populatia aflata sub controlul regimului de la Tiraspol nu este omogena sub aspectul atitudinii fata de ideea unificarii tarii si ca starea inghetata a conflictului este determinata mai mult de factorii externi decat de problemele legate de relatiile dintre oameni. Totalizarea acestor concluzii este concentrata in cartea Aspectele conflictului transnistrean. Aceasta este editata in limba engleza din simplu motiv ca implicarea mai activa a structurilor europene, a SUA si a NATO necesita o competenta mai profunda a esentei problemei, ceea ce nu s-a simtit atunci cand a fost lansat la Kiev, in pripa si cu mare pompa, proiectul de federalizare a Republicii Moldova, a conchis Oazu Nantoi.

 
The Other Cinema in pericol de desfiintarePDF Print E-mail
Londra, Marea Britanie/Romanian Global News
Accesari :272
Wednesday, 27 October 2004
The Other Cinema din Londra, locul de desfasurare pentru festivalurile de film romanesc din capitala britanica, dar si pentru alte evenimente destinate romanilor din Marea Britanie, este in pericol de a fi inchis permanent.

The Other Cinema, din Soho, are neaparata nevoie de fonduri pentru a putea supravietui. Angajatii cinematografului au fost avertizati ca ultima zi de lucru va fi dumnica, 14 noiembrie 2004. Pierderea bugetului pentru una dintre cele mai importante sali, West End, pentru ecranizarile cu buget mic, pentru filmele de cultura, de limba straina sau independente, ridica posibilitatea ca unele dintre aceste filme sa nu mai poata fi niciodata lansate la Londra. In momentul de fata exista o campanie care s-a lansat tocmai pentru sprijinirea The Other Cinema, iar email-urile, in acest caz, se pot trimite la adresa savetheothercinema@hotmail.com.

 
Nightlosers in concert la LisabonaPDF Print E-mail
Lisabona, Portugalia/Romanian Global News
Accesari :277
Wednesday, 27 October 2004
Formatia romana de blues Nightlosers, a sustinut luni, 25 si marti, 26 octombrie, doua concerte la Lisabona, in organizarea Ambasadei Romaniei la Lisabona si a Institutului Superior de Teatru si Film Amadora si Institutul Politehnic din Lisabona.

Primul concert, cel de luni, s-a desfasurat chiar in incinta auditoriului Institutului de Teatru si Film din Amadora si a fost precedat de vizionarea a doua scurt-metraje Telefon in strainatate si Ajutoare umanitare, ambele in regia lui Hanno Hoeffer, liderul trupei Nightlosers, se arata intr-un comunicat al Ambasadei Romaniei la Lisabona. Prezenti la concert au fost decanii celor doua facultati organizaroare, studenti si cadre didactice, care au aplaudat indelung reprezentia artistilor romani. Evenimentul a fost pe larg mediatizat si de presa portugheza, in cotidianul Jurnal de Noticias, dar si la Radiodifuziunea portugheza, impreuna cu un interviu dat de consilierul cultural al Ambasadei, se mai arata in comunicat. Concertul a fost filmat si de postul national de televiziune, RTP, alaturi de interviuri cu mebrii formatiei. Al doilea spectacol al celor de la Nightlosers a avut loc marti, 26 octombrie, la Sociedade Nacional de Geografia din capitala portugheza, si el incununat de succes. Studentii de la Scoala Superioara de Comunicare Sociala din Portugalia au realizat un film cu concertul din a doua seara, urmand sa il prezinte in cadrul unui program cultural postului RTP2. Grupul, care canta o combinatie de blues si rockn Roll american cu elemnte de folclor transilvanean a mai participat la numeroase turnee si festivaluri internationale, precum Coca Cola Super Blues Festival (Bucuresti, 1995), Sziget Festival (Budapesta, 1995,1998), Smithsonian Folklife Festival (Washington, 1999), Moulin Blues Festival (Olanda, 2000), Summerfestival (Belgia si Olanda, 2000, 2001), Labadoux Folk Festival (Belgia, 2000), Romerike Blues and Roots Festival (Norvegia, 2003), Coin Street Festival (Londra, 2004). Nighlosers evolueaza in urmatoarea componenta: Laco Jimi (chitara, vioara), Hanno Hoeffer (voce, chitara, muzicuta), Octavian Andreescu (bas), Grunzo geza (claviatura), Ovidiu Condrea (tobe), Eugen Pandrea (frunza).

 
CMR cere sprijin pentru construirea unui lacas de rugaciune in BasarabiaPDF Print E-mail
Tiganca, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :334
Wednesday, 27 October 2004
Mitropolitul Basarabiei, Inalt Preasfintitul Petru, a participat cu ocazia Zilei Armatei Romane, la sfintirea troitei din cimitirul ostasilor romani de pe Colina Martirilor.

Cu aceeasi ocazie a fost oficiata si o slujba de sfintire a schitului care urmeaza sa fie inaltat in memoria ostasilor romani. Actiunea Bisericii Ortodoxe Romane de a ridica un loc de rugaciune pe Colina Martirilor reprezinta continuarea actiunilor organizate de Consiliul Mondial Roman din SUA, in 2003, la Tiganca, locul unde au murit 10.000 de ostasi rmani pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupatia bolsevica. O delegatie a Consiliului Mondial Roman a vebnit si in aceasta vara la Tiganca, unde au avut neplacuta surpriza de a vedea osemintele curajosilor soldati aruncate la marginea drumului, dupa ce au iesit din pamant in urma campaniilor de insamantare. Autoritatile comuniste de la Tiganca au refuzat constant sa sprijine initiativa Bisericii Ortodoxe Romane si s-au pus cu indarjire de-a curmezisul nenumaratelor incercari ale calugarilor romani din zona, Nifon si Serafim, refuzand sa dea aviz de urbanism pentru schit si au oprit constructia acestuia. Consiliul Mondial Roman face astfel un apel la societatea civila din Basarabia si Romania, de a sprijini Biserica ortodoxa Romana in demersurile sale, singurele care au iesit din fafa de proiect, de a construi un lacas de cult in cinstea romanilor care si-au dat viata pentru eliberarea de sub regimul bolsevic.

 
Sfanta Liturghie in limba romana si finlandezaPDF Print E-mail
Tapiola, Finlanda/Romanian Global News
Accesari :285
Wednesday, 27 October 2004
In a treia duminica a fiecarei luni, la Biserica Ortodoxa din Tapiola se tine Sfanta Liturghie in limba romana si finlandeza.

Sfanta Liturghie este oficiata de preotul Heikki Huttunen si Mitropolitul Ambrosius (Mitropolit de Helsinki). Se doreste participarea a cat mai multi romani, tinand cont ca o parte din Sfanta Liturghie va fi si in limba romana. S-a hotarat ca in viitor, la biserica respectiva, in a treia duminica a fiecarei luni sa se oficieze Sfanta Liturghie in finlandeza si romana. In prima duminica - finlandeza si rusa, a doua - finlandeza si suedeza, iar a patra finlandeza si engleza. Biserica Ortodoxa din Tapiola a fost intregita in 1998, intr-o combinatie de stiluri clasic-bizantine si contemporane. A fost proiectata de catre arhitectul Paul Hesse, care este de asemenea preot ortodox, si dedicata calugarului Sf. Herman, care a calatorit in Alaska in 1792 ca misionar. Biserica Sf. Herman din Alaska isi are locatia in Tapiola,  Espoo.

 

 
Retetele culinare romanesti cuceresc FrantaPDF Print E-mail
Paris, Franta/Romanian Global News
Accesari :514
Wednesday, 27 October 2004
Prezentatorul emisiunii Bucataria lui Radu, Radu Anton Roman, si-a lansat in Franta cunoscuta carte Bucate, vinuri si obiceiuri romanesti.

Editia in limba franceza poarta numele Savoureuse Roumanie si a beneficiat de o prezentare impresionanta la lansarea oficiala de la Paris si in librariile din orasul Montpellier, informeaza revista Pro Tv Magazin. La eveniment au participat jurnalisti francezi de la renumitele ziare Le Monde, Nouvel Observateur si Le Figaro, scriitori si diplomati romani, autoritati locale. Cartea contine 358 de retete romanesti, asezonate cu mici povestioare umoristice si traditii culese de autor de prin peregrinarile sale prin tara. Conferinta de presa de la Paris a surprins mai mult decat placut jurnalistii prezenti la fata locului. Un amanunt care indica faptul ca volumul romanesc a atras atentia, il reprezinta discursul lui Radu Anton Roman, prelungit de la 15 minute la doua ore, si felurile de mancare traditionale romanesti care s-au consumat in totalitate. Sarmalele, mamaliga, salata de vinete, vinul sec si tuica batrana au facut deliciul celor care le-au gustat. In doar doua zile de la lansare, cartea a reusit sa se vanda in cateva sute de exemplare si sa-i determine pe librarii din Montpellier sa ceara urgent o reinnoire a stocurilor epuizate.

 
Premii pentru muzicieni romaniPDF Print E-mail
Magliano Sabina, Italia/Romanian Global News
Accesari :212
Wednesday, 27 October 2004
Localitatea italiana Magliano Sabina a gazduit, saptamana trecuta, cea de-a doua editie a Concursului European de Violoncel Arturo Bonucci, la care au participat si reprezentanti ai Romaniei.

Concursul este organizat in cinstea renumitului violoncelist din peninsula care a decedat prematur acum doi ani. De asemenea, manifestarea este o sectiune a Festivalului Toamnei Sabina in Muzica si este deschisa tuturor participantilor din Uniunea Europeana, dar si celor din tari extra-europene care locuiesc in Europa din motive care tin de studiul acestui instrument muzical. O alta conditie pentru participare este ca data nasterii competitorilor sa nu fie inainte de 1 ianuarie 1971, se arata pe site-ul concursului. Sala teatrului Manlio din orasul italian a fost locul de desfasurare a celor trei runde de concurs, prima in cerc inchis, ultimele doua runde fiind publice. In semifinala concursului s-au calificat si romanii Madalina Tudose si Radu Sinaci, de la clasa profesorului Marin Cazacu. Prima a reusit sa castige premiul Radu Aldulescu, un renumit violoncelist roman, profesor la Conservatorul de Muzica din Paris si, de altfel, presedintele juriului de la aceasta competitie, iar Radu Sinaci a obtinut Bursa Speciala a concursului. Premiul Madalinei Tudose este in valoare de 750 de euro, in timp ce distinctia obtinuta de castigatorul locului I este de 3000 de euro.

 

 
top

(C) 2017 Romanian Global News - singura agentie de presa a romanilor de pretutindeni
Programare si design Ideal Data Solutions