Advertisement
Agentia de presa pentru romanii de pretutindeni
redactia@rgnpress.ro


Menu Principal
Home
- - - - - - -
Arhiva 2004 - listing
- - - - - - -
Arhiva 2004
<<
Octombrie 2004
>>
D
L
M
M
J
V
S
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            
Cautare
Economia de piata functionala a Romaniei permite integrarea in UE in 2007PDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :302
Thursday, 07 October 2004
Romania a primit miercuri, 6 octombrie, la Bruxelles statutul de economie de piata functionala, precum si confirmarea calendarului de aderare stabilit anterior, care da ca sigura integrarea tarii noastre in Uniunea Europeana in anul 2007.

Dar citirea la Bruxelles a Raportului de tara nu lasa in nici un caz tarii noastre o perioada de respiro, pentru ca organismele internationale au in vedere, incepand de acum, o stricta monitorizare a Romaniei pe o perioada de doi ani pentru a verifica indeplinirea responsabilitatilor asumate. Comisia Europeana a sustinut in cadrul intrunirii de la Bruxelles intentia de finalizare a negocierilor cu Romania pana la finele anului in curs, ramanand ca in urmatorii doi ani sa fie monitorizata, la fel ca si tara vecina, Bulgaria. Referitor la rezultatele prezentate in rapotul de tara, presedintele Romaniei, Ion Iliescu a apreciat ca recunoasterea de catre CE a statutului de economie de piata functionala pentru tara nostra reflecta, de fapt, cresterea economica sustinuta din ultimii cinci ani. Presedintia Romaniei a lansat, astfel, un apel catre toate fortele politice sa analizeze cu maxima seriozitate Raportul pentru a oferi solutii pertinente pentru probleme care inca isi asteapta rezolvarea. Seful delegatiei permanente a Comisiei Europene la Bucuresti, Jonathan Scheele, a tinut sa felicite Romania pentru rezultatele pozitive din Raportul de tara, in timp de baronessa Emma Nicholson  a recomandat autoritatilor de la Bucuresti abordarea festina lente in ceea ce priveste viitorii pasi pe care ii vor face pentru aderarea la UE, anuntata pentru 2007.

 
Bucuresti, gazda Festivalului de Film Francez 2004PDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :193
Thursday, 07 October 2004
Sarbatoarea Filmului Francez se desfasoara si in acest an in perioada 8 17 octombrie in Bucuresti.

La festival vor fi proiectate peste 50 de filme in cinematografele Elvira Popescu, Union, Scala, Hollywood Multiplex si Studio. Institutul Francez va furniza si in acest an informatii si programe pentru public. Anul acesta filmele vor fi repartizate in trei categorii: Filme recente, Retrospectiva Bresson si Cicluri documentare Rithy Panh si Nicolas Philibert. Nume celebre din cinematografia franceza   Daniel Auteuil, Letitia Casta, Isabelle Hupert, Jean Rochefort, Omar Sharif, Gerard Lanvin sau Albert Dupontel vor fi protagonistele unor filme importante. Si in acest an se va pastra oferta celui de-al doilea bilet de vizionare primit la achizitionarea unui bilet de film in wek-end. Biletul va putea fi utilizat pentru orice film difuzat in orice zi a festivalului, fara restrictii in ceea ce priveste cinematograful ales.

 
Telemeaua de Sibiu si Painea cu cartofi intra in circuitul turisticPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :362
Thursday, 07 October 2004
Telemeaua, iaurtul de oaie fabricat in amfore de lut smaltuite, coaja batuta de la Brasov, painea cu cartofi de la Satu Mare si alte produse traditionale romanesti vor fi introduse intr-un ghid realizat de Ministerul Agriculturii.

Turistii straini care vin in Romania vor putea sa se familiarizeze pe aceasta cale cu  produsele avizate, de altfel, de Ministerul Agriculturii. Din filele catalogului nu vor lipsi renumita telemea de Sibiu, cascavalul de Soveja, telemeaua de Giulanca, branza de taga (din Bistrita) preparata in grote, urda de bivol, toate produse lactate, cea mai renumita grupa de produse traditionale romanesti. Totodata vor fi promovate si coaja batuta, un gen de paine preparata in zona Brasovului, dar si mai celebra paine cu cartofi, de patru kilograme, de la Satu Mare. Initiativa alcatuirii unui astfel de ghid care sa cuprinda toate produsele traditionale romanesti in functie de zona de provenienta, de judet, vizeaza popularizarea acestor produse, precum si obtinerea unei cresteri a interesului consumatorilor. Oficiali din Ministerul Agriculturii spera ca prin alcatuirea unui astfel de ghid, turistii straini care aleg Romania ca destinatie de vacanta sa tina seama si de aceste produse si de zonele din care provin ele, atunci cand isi alcatuiesc itinerariile de calatorie.

 
Sarbatoarea Zilele dacilorPDF Print E-mail
Orastie, Romania/Romanian Global News
Accesari :252
Thursday, 07 October 2004
{mosimage}In perioada 8-9 octombrie, in municipiul Orastie, va avea loc sarbatoarea "Zilele dacilor", informeaza un cotidian al judetului Hunedoara.

In prima zi a sarbatorii va fi organizat si  simpozionul cu tema "Dacii cei mai viteji dintre traci", organizat de reprezentantii Muzeului Civilizatiei Dacice si Romane. {mosimage}Sunt peste 200 de ani de la prima descoperire intamplatoare din aceasta zona dar sapaturile arheologice sistematice din Muntii Sureanului, cunoscuti si sub numele de Muntii Orastiei, au inceput in urma cu 80 de ani. De la Burebista la Decebal geto-dacii au ridicat, in zonele de dealuri subcarpatice, cetati cu ziduri durate in piatra dupa moda greceasca. Asemenea cetati au fost identificate si cercetate in muntii din zona Orastiei. Cu aceasta ocazie vor depune coroane de flori la statuia lui Burebista si la bustul lui Decebal. Tot in cadrul manifestarii, echipele de fotbal ale scolilor generale vor participa la competitia "Cupa Dacilor", sub acest generic desfasurandu-se si alte competitii sportive.

 
Regimul terorist de la Tiraspol supune la noi presiuni liceul romanesc din RabnitaPDF Print E-mail
Rabnita, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :255
Thursday, 07 October 2004
Autoritatile transnistrene au instituit o comisie din 8 persoane care au venit miercuri, 6 octombrie, sa verifice gradul de pregatire a Liceului "Evrica" din Rabnita catre inceputul noului an de invatamant, a declarat directorul liceului, Eugenia Halus.

"Toate serviciile din oras s-au napustit asupra sediului gradinitei in care, incepand cu ziua de luni, 5 octombrie, au loc ore, pentru a ne verifica daca suntem sau nu pregatiti de inceputul anului de invatamant, de parca acum se incepe anul de invatamant. Aceste actiuni sunt intreprinse cu scopul de a destabiliza situatia. Nu avem viata si zile bune aici. Cred ca ei ne vor lasa niste documente prin care vor incerca sa ne avertizeze. Deocamdata nu stiu ce se va intampla", a precizat Halus. Potrivit directorului, elevii Liceului "Evrica" nu vor avea vacanta de toamna, iar vacanta de iarna va fi una scurta, "pentru a recupera orele pierdute". La randul sau, directorul Liceului "Lucian Blaga" din Tiraspol, Ion Iovcev, a declarat ca a avut luni, 4 octombrie, o intrevedere cu ministrul Educatiei Valentin Beniuc si cu ministrul Reintegrarii Vasili Sova, cu care a discutat problema reparatiei sediului scolii. El a avut miercuri o intrevedere cu reprezentantii "directiei de invatamant" din orasul Tiraspol,  pentru a rezolva problema reluarii studiilor in scoala nr.4 din Tiraspol. "Deocamdata avem probleme, deoarece directorul scolii doreste sa incepem lectiile la ora 15.00, insa este prea tarziu. Vom vedea care vor fi conditiile, va trebui sa semnam un contract cu administratia scolii nr.4. Probabil ca vom relua procesul de invatamant abia luni si vom invata in vacanta", a precizat Iovcev.      

 

 
Ministrul de externe pro-rus de la Chisinau deranjat de limba romanaPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :191
Thursday, 07 October 2004
Autoritatile de la Chisinau sunt deranjate de folosirea, de catre unii politicieni de la Bucuresti, a expresiilor doua state romane si limba romana cu referire la cea moldoveneasca, a declarat, intr-un interviu acordat ziarului polonez Rzeczpospolita, ministrul moldovean de Externe, Andrei Stratan.

Intrebat in ce limba vorbeste, Andrei Stratan a raspuns: Legea fundamentala a Republicii Moldova o defineste ca limba moldoveneasca, care este identica cu cea romana. Exista insa multe probleme mai importante in Europa, unde, oricum va trebui sa vorbim o limba comuna. Mai bine ne-am uni eforturile pentru a depasi aceste probleme, in loc sa destabilizam situatia si sa furnizam pretexte separatistilor din Transnistria, care au sustinut de la inceput ca Moldova vrea sa se uneasca cu Romania, a declarat el. Referindu-se la colaborarea dintre Romania si Republica Moldova, Stratan a spus ca aceasta decurge destul de bine, desi exista si probleme. Romania nu manifesta dorinta de a semna cu Republica Moldova tratatul privind relatiile de baza. Poate ca are vreun scop in aceasta chestiune, a mentionat ministrul. Pe de alta parte, Stratan a spus ca Republica Moldova isi pune mari sperante in posibilitatea aderarii Romaniei la Uniunea Europeana in anul 2007.

 
Romanian Voice of Florida emite din nou livePDF Print E-mail
Florida, SUA/Romanian Global News
Accesari :208
Thursday, 07 October 2004
Romanii din Florida se pot bucura din nou de prezenta live a postului de radio Romanian Voice of Florida (RVOF).

Desi in timpul saptamanii va emite doar intre orele 20 si 21, ascultatorii emisiunilor RVOF vor beneficia in week-end de un program cu durata mai mare. Romanian Voice of Florida este un post apolitic ce reprezinta comunitatea locala de romani din acest stat american, precum si interesele acestora. Daca spre finalul secolului al XIX-lea majoritatea celor veniti in America s-a indreptat spre New York, Ohio, Michigan, New Jersey, Pennsylvania sau Illinois, astazi Florida si California par a deveni punctele principale spre care se orienteaza romanii care sunt hotarati sa se stabileasca in Statele Unite. Ultimele state mentionate se claseaza astazi pe locul doi in ierarhia statelor cu cei mai multi membri, dupa New York. Numai in Florida sunt declarate oficial 10.000 de persoane, iar numarul lor este in continua crestere. Aparitia unui post de radio in limba romana a fost benefica nu numai pentru publicul ascultator, ci si pentru celelalte comunitati de pe teritoriul american cu care intretine relatii de prietenie si dezvolta frecvent diverse colaborari, asa cum se arata si pe site-ul postului.

 
Romanii din Toscana cer in tara un preot crestin-ortodox, dupa datinaPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :278
Thursday, 07 October 2004

Presedinta asociatiei Cultura Progresso e Fratellanza nel Mondo Italia Romania, doamna Cristina Chellini, aflata pentru cateva zile in Romania, a facut o vizita si la redactia Romanian Global News, unde a avut amabilitatea de a raspunde la cateva intrebari legate de asociatia pe care o conduce si de realizarile acesteia.

Asociatia are sediul in Florenta, pe Via Palazuollo nr. 08 si se ocupa inca din anul 1994 de integrarea romanilor din regiunea Toscana si de mentinerea datinilor si obiceiurilor romanesti in aceasta regiune a Italiei.

RGN: Este o asociatie recunoscuta de catre autoritatile locale?

Da, este recunoscuta atat de catre Consiliul Provincial al Florentei, cat si de catre Consiliul Regional al Toscanei. De asemenea in luna aprilie a acestui an Asociatiei Italia-Romania i-a fost recunoscuta si inscrierea la Registrul Regional al Asociatiilor care se ocupa de promovarea sociala, pentru Provincia Florenta. In momentul de fata avem peste 1000 de asociati de origine romana inscrisi in randurile noastre.

RGN: Din datele pe care le detineti, cati romani sunt in momentul de fata inregistrati in zona in care asociatia dumneavostra isi desfasoara activitatea?

Numarul romanilor creste vertiginos de la an la an, nu numai in intreaga regiune, ci si in aceasta provincie, in Florenta, in momentul de fata atingand cifra aproximativa de 20.000 de unitati in Toscana. Vorbesc aici atat de cei care sunt stabiliti legal, cat si de rude, prieteni, persoane care vin in vizita la acestia si se opresc pentru o perioada de trei pana la sase luni. Asta fara a mai pune la socoteala pe cei sositi ilegal. Este clar ca este vorba despre o comunitate destul de bine reprezentata.

Care este sectorul in care va desfasurati cu precadere activitatea?

Incepand din anul 1994, data la care ne-am infiintat, cele mai multe dintre activitati au fost cele ce tin de domeniul cultural-educativ. Cu toate acestea nu au ramas neacoperite nici domeniul social, sau chiar cel politic. Am incercat sa avem cat mai multe initiative care sa vina in sprijinul integrarii cetatenilor romani in special si strainilor, in general, in comunitatea din zona.

 

RGN: Care au fost, concret, actiunile pe care le-ati desfasurat in acest sens?

 Pentru ca principala directie pe care activeaza asociatia este una preponderent cultural-educativa, am creat, in vederea alegerilor din 3 noiembrie 2003 pentru Consiliul Cetatenilor Straini Rezidenti in Florenta, o lista proprie, pe care am numit-o Europa Progress. Lista propunea 10 candidati, in general femei, numai doi dintre cei aflati pe lista fiind barbati. Din totalul de zece candidati, sapte au fost originari din Romania, doi albanezi si un iugoslav.

RGN: Care au fost punctele principale ale programului electoral propus de Europa Progress?

In primul rand era vorba despre scopul clar de a promova in cadrul Consiliului Strainilor din Florenta propunerile care vizeaza imbunatatirea conditiilor si integrarea cetatenilor straini in viata sociala si institutionala a tarii, accesul lor la serviciile publice si private, masuri pentru depasirea fazei de urgenta continua in problema imigratiei. De asemenea, in domeniul cultural, ne-am propus crearea a cat mai multe centre socio-culturale, locuri de intalnire si socializare care sa faciliteze legaturile cu tara de origine sau chiar cu comunitatea locala. O alta masura foarte importanta pe care ne-am propus-o a fost inserarea elevilor imigranti in mediul scolar, cu o atentie speciala pentru mentinerea legaturii cu limba si cultura tarii de origine. Si in celalat sens, ne-am propus organizarea de cursuri de limba italiana si de orientare pentru a favoriza accesul la un loc de munca demn si, de asemenea, protejarea drepturilor muncitorilor imigranti.

RGN: Ati avut succes cu lista prezentata la alegeri?

Dintre cei 10 candidati, numai Mioara Bacian Dinca a reusit sa obtina un loc de consilier in cadrul Consiliului cetatenilor straini.

RGN: La ce va ganditi acum, pentru viitorul Asociatiei pe care o conduceti? Care ar fi urmatorii pasi?

In primul rand, si cel mai important, incercam acum sa infiintam un lacas de cult crestin-ortodox in regiunea Toscana , daca nu se va putea chiar in Florenta. Este nevoie de un asemenea lacas, cu o capacitate cat mai mare, pentru ca, asa cum spuneam, sunt din ce in ce mai multi romani in zona si este nevoie sa ne pastram religia si traditiile de acasa.

RGN: Cum va sprijina autoritatile locale din regiunea Toscana in demersul pe care l-ati initiat?

Autoritatile au raspuns pozitiv cererii pe care am inaintat-o impreuna cu Europa Progress si, de fapt, cu intreaga comunitate a romanilor din regiune de acordare a unui loc pentru o biserica crestin-ortodoxa. Este acum randul celor din tara, din Romania, sa puna si ei umarul la sprijinirea acestei idei. De aceea ma aflu acum aici, pentru a inainta o cerere la Patriarhia Romana in scopul trimiterii unui preot crestin-ortodox care sa slujeasca in regiune, dupa datina crestina. Cheltuielile pentru salarizarea si stabilirea acestuia in Toscana le vom suporta chiar noi, Asociatia. Deocamdata acesta este scopul nostru principal, iar rezolvarea acestei probleme va reprezenta o realizare majora ataat pentru noi, cat si, evident, pentru intreaga comunitate a romanilor din zona.

 
Obligatiile Rusiei si Chisinaului fata de detinutii de la Tiraspol nu sunt indeplinitePDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :176
Thursday, 07 October 2004
"Statul Republica Moldova a executat doar partial decizia CEDO in cazul "grupului Ilascu", achitand integral compensatiile banesti pentru senatorul Ilie Ilascu, dar nu si-a indeplinit pe deplin obligatiile fata de cei trei membri ai grupului - Alexandru Lesco, Tudor Petrov-Popa si Andrei Ivantoc" a declarat miercuri presedintele Organizatiei "Juristi pentru Drepturile Omului", Vitalie Nagacevschi.

Potrivit lui, pe conturile bancare ale membrilor "grupului Ilascu" urmau sa fie transferate sumele stabilite de CEDO drept "despagubiri din partea Republicii Moldova". Andrei Ivantoc, Alexandru Lesco si Tudor Petrov-Popa urmau sa primeasca 60 de mii euro, iar Ilie Ilascu - 3 mii euro. "Republica Moldova urmeaza sa mai achite cate o mie euro pentru cei trei membri ai "grupului Ilascu", fiindca statul trebuie sa asigure si cheltuielile necesare pentru deservirea conturilor. Or, in cazul efectuarii transferului, un procent si jumatate din suma il retine banca. Astfel, in loc de sumele care sunt indicate in hotararea CEDO, ei au primit cu cate o mie de euro mai putin. Acest fapt este inadmisibil, deoarece, in conformitate cu hotararea CEDO, Guvernul Republicii Moldova urma sa transfere in asa fel banii, incat persoanele respective sa primeasca banii indicati in hotarare", a precizat Nagacevschi. El sustine ca Federatia Rusa nu si-a indeplinit, deocamdata, obligatiile financiare fata de "grupul Ilascu", dar "ea mai are la dispozitie inca trei zile". "Rusia urmeaza sa achite 180 mii euro lui Ilascu si cate 120 mii euro celorlalti trei membri ai grupului", a conchis Nagacevschi. Secretarul general al Consiliului Europei, Terry Devis, si-a exprimat recent regretul in legatura cu faptul ca cei doi detinuti politici de la Tiraspol, Tudor Petrov-Popa si Andrei Ivantoc, se afla inca intemnitati si ca autoritatile moldovene nu pot controla situatia. "Trebuie sa exercitam presiuni asupra Guvernului Republicii Moldova si asupra celui al Federatiei Ruse pentru ca cei doi detinuti sa fie pusi in libertate. Toate deciziile CEDO trebuie respectate, este o componenta importanta a obligatiilor asumate fata de Consiliul Europei. Cel mai important este sa-i vedem liberi pe acesti doi oameni intemnitati de ani de zile", a conchis Terry Devis.      

 
A fost arestat angajatorul exploatator al celor 59 de romani din La RiojaPDF Print E-mail
La Rioja, Spania/Romanian Global News
Accesari :289
Thursday, 07 October 2004
Politia din La Rioja a arestat de curand un cetatean in varsta de 33 de ani, care se facea vinovat de trafic ilegal de fiinte umane, in scopul muncii si de incalcarea drepturilor de munca ale muncitorilor.

Arestatul este responsabilul companiei de constructii care a angajat ilegal 59 de cetateni romani in trei lucrari din localitatile Cuzcurrita, Villamediana si Cihuri. Investigatiile, despre care RGN a mai scris, au condus la arestarea, in cursul lunii septembrie, a unui numar de 59 de romani care lucrau ilegal in domeniul constructiilor. Tanarul originar din Zaragoza, arestat la inceputul acestei saptamani in Spania, este responsabilul companiilor Excan (Excavari si Canalizari, SL) si Promotora Azalea, care isi desfasurau lucrarile in comunitatea riojana si care i-au angajat pe romani si au folosit ilegal mana de lucru furnizata de acestia. Reamintim ca grupul de 59 de romani aflati la munca in Spania au fost exploatati de angajatori, fiind obligati sa traiasca in baraci ce nu masurau nici 10 metri patrati. Ei erau supusi unui program de munca de 15 ore in fiecare zi, pentru care nu primeau un salariu decat de 1.080 de euro pe luna. Compania Excan le platea romanilor in jur de 3 euro pentru ora de muca, in conditiile in care un zidar spaniol primeste 12 euro pe ora. In momentul de fata romanii sunt hotarati sa nu paraseasca Spania si sa nu renunte pana ce angajatorii nu le dau ceea ce li se cuvine, adica o datorie de un salariu si jumatate. Ei nu isi doresc sa se stabileasca in Spania, declarand ca au venit aici doar pentru a munci si a strange niste bani.

 
Rusia spera intr-o noua formula castigatoare in alegerile din BasarabiaPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :209
Thursday, 07 October 2004
Rusia are nevoie de un nou partener politic in Republica Moldova, mai loial decat actualul presedintele Voronin, care este destul de subordonat, a declarat intr-un interviu acordat portalului informational Rusi Edinaia presedintele Fondului de politici efective, Gleb Parvlovski.

Este un paradox: subordonarea unui politician nu presupune si pevizibilitatea lui politica. Din contra, faptul ca respinge unele opinii ale birocratilor europeni sau americani face politica acestuia imprevizibila. Ne este greu sa mentinem relatiile cu Chisinaul. Suntem in asteptarea rezultatelor alegerilor parlamentare din 2005, a spus Pavlovski. Intrebat daca Moscova mizeaza pe vreo forta concreta din Republica Moldova, Pavlovski a raspuns: Deocamdata nu exista o miza concreta. Rusia spera ca dupa alegeri va aparea un partener mai previzibil. Analizand intalnirile pe care Serafim Urecheanu le-a avut in ultima perioada la Moscova, noua echipa pe care mizeaza Rusia este usor identificabila.

 
Emisiunile radio si tv ale romanilor din UngariaPDF Print E-mail
Ungaria/Romanian Global News
Accesari :249
Thursday, 07 October 2004
In fiecare seara, intre orele 19-19:30, romanii din Ungaria pot urmari emisiunea radiofonica ce le este adresata si care este difuzata pe toata tara.

Sumarul acesteia este alcatuit din actualitati, stiri, reportaje, interviuri din viata comunitatii romanesti si a romanilor din Ungaria, actualitati din viata scolilor romanesti. Emisiunea poate fi receptionata pe frecventele de 66,29 MHz si 66,14 MHz dar si pe undele occidentale si pe frecventele locale ale studiourilor regionale. De asemenea romanii din Ungaria au la dispozitie si un program TV pe canalul Maghiar Television (MTV) ce se reia intotdeauna pe canalul Maghiar 2 (m2). Emisiunea din aceasta saptamana care s-a difuzat in seara de 6 octombrie si va fi reluata pe 9 octombrie la ora 11:15 pe canalul m2, a avut ca tematica doua evenimente petrecute in doua localitati romanesti din judetele Bichis si Bihor. De asemenea se va prezenta si un material despre inaugurarea placii comemorative Mihai Purdi la Otlaca Pusta si momente de la Festivalul Culesului de struguri de la Sacal, transmite corespondentul Romanian Global News din Ungaria.

 
Eveniment cultural romano-francez in FrantaPDF Print E-mail
Montpellier, Franta/Romanian Global News
Accesari :233
Thursday, 07 October 2004
Asociatia culturala franco-romana Dacia Mediteraneana organizeaza in perioada 7-17 octombrie la Sete, Montpellier si in alte localitati invecinate manifestarea culturala intitulata A noua intalnire franco-romana in Mediterana, informeaza situl asociatiei.

Fondata in anul 1901, asociatia are drept tel principal o mai buna cunoastere intre culturile celor doua tari si are atat membri francezi, cat si romani. Din anul 1996 Dacia Mediteraneana organizeaza anual in luna octombrie o manifestare culturala semnificativa in care sunt implicate ambele tari. Evenimentul prilejuieste intalnirea oamenilor de cultura din Franta si Romania si acopera o arie larga de domenii, precum muzica, teatrul, cinematografia, benzile desenate, etnografie si folclor. Tema manifestarii din acest an este Cunoasteti Orasul Sulina?. Participantii va trebui sa se deplaseze inainte de 7 octombrie in oras, pentru a capta toate aspectele care pot contura identitatea acestui loc din Delta Dunarii. Orice detaliu surprins contribuie la prezentarea unei imagini de ansamblu a portului. Intregul expozeu va fi prezentat in ziua de 9 octombrie in sala La Passerelle din Sete. Programul manifestarii va contine pe langa vernisajele si conferintele pe tema data si prezentarea in 9 octombrie a unui film despre Delta Dunarii de Radu Anton Roman, readucerea in prim plan a scriitorului Jean Bart si a operei sale cu ajutorul nepoatei sale Monica Botez, concerte in zilele de 9, 10 si 12 octombrie cu Ada Milea, difuzarea filmului Furia in regia lui Radu Muntean cu participarea actritei principale, Dorina Chiriac si un concert in data de 12 octombrie al renumitei violonceliste, Laura Buruiana, castigatoarea din 2003 a Young Concert Artists International Auditions din New York. Evenimentul se va incheia in data de 17 octombrie printr-un concert al formatiei Fara Zahar in restaurantul Le Baloard din Montpellier.

 
Teatru romanesc invitat pe scenele coreenePDF Print E-mail
Seul, Coreea de Sud/Romanian Global News
Accesari :310
Thursday, 07 October 2004
Regizorul roman Mihai Maniutiu participa la Festivalul de teatru de la Seul in perioada 8-12 octombrie, cu piesa Electra jucata de trupa Iosif Vulcan din Oradea.

Textul spectacolului Electra, dupa Sofocle si Euripide, a fost deja tradus in engleza la initiativa conducerii Teatrului din Oradea si urmeaza sa fie tradus in coreeana pentru publicul festivalului. Piesa Electra a fost apreciata la Festivalul de Teatru de la Sibiu de un critic de specialitate din Coreea de Sud si astfel a fost introdusa in programul manifestarii coreene. Membrii Grupului Iza, carora Maniutiu le-a propus sa joace in spectacol, s-au incadrat perfect in trupa, iar spectacolul a avut un extraordinar succes de public. Spectacolul Electra  este unul organic, in care interpretii muzicii lucreaza alaturi de actori. Celebrele texte antice se intalnesc cu minunata muzica maramureseana interpretata de Grupul Iza, condus de Ioan Pop. Maniutiu a ales cantecul celebrilor rapsozi deoarece scenele din piesa respectiva sunt foarte aproape de traditiile din Maramures.

 
Targul International de Carte la Frankfurt pe MainPDF Print E-mail
Frankfurt pe Main, Germania/Romanian Global News
Accesari :197
Thursday, 07 October 2004
Orasul german Frankfurt pe Main gazduieste Targul International de Carte, intre 6 si 10 octombrie, eveniment la care este prezenta si Parohia Ortodoxa din Offenbach am Main.

In cadrul programului Targului va ave loc si o lansare de carte religioasa, anunta pagina rom2.de. Parohia Sf. Nicolae se prezinta cu un stand de carte romaneasca din domeniul religie-spiritualitate-cultura, la realizarea caruia si-au dau concursul mai multe edituri din Romania. In cursul zilei de sambata 9 octombrie, la standul parohiei va avea loc lansarea volumului Cunoasterea prin tacere, semnat de Pr.Prof.Univ.Dr. George Remete. Prezentarea cartii este realizata de Pr.Prof.Dr. Mircea Basarab. Duminica, 10 octombrie, manifestarea continua cu o intalnire duhovniceasca si proiectie de imagini in capela din Offenbach, in a doua jumatate a zilei. Printre invitatii de onoare se vor afla IPS Mitropolit Dr. Serafim Jaonta, PS. Episcop-vicar Sofian Patrunjel, precum si Pr. Consilier Eparhial Iosif Zoica.

 
Marele Bal de Primavara din Noua Zeelanda a avut un succes neasteptatPDF Print E-mail
St. Albans, Noua Zeelanda/Romanian Global News
Accesari :220
Thursday, 07 October 2004
{mosimage}Marele Bal de Primavara ce s-a desfasurat pe 25 septembrie in organizarea Asociatiei South Island Romanian Association Incorporated din Noua Zeelanda a avut un mare succes asa cum declara organizatorii.

{mosimage}Comunitatea romanilor s-a adunat pentru o zi sa petreaca in costume de carnaval, unele confectionate de participanti, altele inchiriate. "Am petrecut o seara minunata cu dans, muzica, concursuri, premii si multa voie buna. Nu au lipsit copiii fericiti si plini de entuziasm ce ne-au inspirat sa continuam aceasta manifestare si anii viitori", au declarat organizatorii. Din 3 octombrie Noua Zeelanda a trecut la ora de vara asa ca cititorii care se vor fi intrebat de ce "bal de primavara" primesc, iata, raspunsul in caz ca nu stiau ca romanii din emisfera sudica se bucura la aceasta data de inceperea verii.

 
Concurs pentru elevii scolilor romanestiPDF Print E-mail
Giula, Ungaria/Romanian Global News
Accesari :317
Thursday, 07 October 2004
Institutul de Cercetari al Romanilor din Ungaria organizeaza in 29 octombrie a.c. un concurs pentru elevii scolilor romanesti din Ungaria sub titlul "Tezaur romanesc" cu scopul de a forma si pastra sentimentul de identitate romaneasca, informeaza corespondentul RGN in Ungaria.

Concursul este adresat elevilor din clasele 5-8 iar temele de concurs sunt urmatoarele: istoria romanilor din Ungaria, date de istorie locala a comunitatii romanesti, personalitati culturale din trecutul si prezentul nationalitatii romane din Ungaria, istoricul organizatiilor si institutiilor romanesti de ieri si de azi (biserica, scoala, asociatii, uniuni, autoguvernari), traditii si obiceiuri romanesti din Ungaria, mosteniri de intelepciune populara: proverbe, zicatori, ghicitori, snoave. Concursul se va desfasura la sediul Uniunii Culturale a romanilor din Ungaria din str. Doja nr.8, Giula, iar inscrierea se face pana in data de 20 octombrie. Data concursului este 29 octombrie cu incepere de la ora 10:30, ora locala.

 Organizatorii fac apel la toti cei care pot sa popularizeze acest anunt pentru a beneficia de acest concurs cat mai multi elevi din Ungaria.

 
top

(C) 2017 Romanian Global News - singura agentie de presa a romanilor de pretutindeni
Programare si design Ideal Data Solutions