Advertisement
Agentia de presa pentru romanii de pretutindeni
redactia@rgnpress.ro


Menu Principal
Home
- - - - - - -
Arhiva 2004 - listing
- - - - - - -
Arhiva 2004
<<
Iunie 2004
>>
D
L
M
M
J
V
S
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      
Cautare
Campania electorala din Covasna, mediu propice pentru conflicte interetnicePDF Print E-mail
Sfantu Gheorghe, Romania/Romanian Global News
Accesari :562
Tuesday, 01 June 2004

La Covasna mesajele de instigare la separatism etnic reapar dupa mai multa vreme de liniste si convietuire pasnica intre maghiari si romani.

Astfel zilele trecute orasul Sfantu Gheorghe a fost impanzit cu fluturasi cu mesajul: "Sfantu Gheorghe poate ajunge pe mana romaneasca". Fluturasul sustine ca actualul candidat la primaria orasului ar fi un maghiar care s-a vandut partidului de guvernamant. Mesajele din fluturas care sunt scrise evident in limba maghiara creeaza din nou un mediu prielnic pentru aparitia unor conflicte interetnice. Acest lucru a fost sesizat si de doua posturi de radio care au emisiuni in limba maghiara, respectiv Radio MIX FM si Star FM. Acestea au decis sa-si suspende emisiunile in limba maghiara care au un caracter electoral, conform unui comunicat remis presei, pentru a nu contribui la escaladarea unor conflicte in zona. "Nu dorim sa fim partasi la aceasta actiune", se precizeaza in comunicat.

 
Mihai Tanasescu despre stadiul implementarii recomandarilor din auditul ISPAPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :509
Tuesday, 01 June 2004

Premierul Adrian Nastase a prezidat, in cursul diminetii de astazi, 1 iunie, la Palatul Victoria, reuniunea saptamanala a Comitetului Executiv de integrare europeana, in cadrul careia au participat ministrii cu atributii in acest domeniu.

Cu aceasta ocazie ministrul finantelor publice, Mihai Tanasescu, a prezentat stadiul implementarii recomandarilor din auditul ISPA. Acesta sustine ca se pot observa progrese in perfectionarea cadrului de gestionare a instrumentelor structurale, urmand ca in perioada urmatoare autoritatile romane sa se concentreze asupra modalitatilor de recrutare si formare a unui personal bine calificat. "Premierul Adrian Nastase a subliniat ca negocierile Romaniei reprezinta o prioritate absoluta si ca solicita tuturor membrilor cabinetului sa acorde atentie maxima acestui obiectiv. Intensificarea contactelor si dialogului diplomatic, in intervalul urmator, impulsionarea adoptarii legislatiei si masuri dinamice si energice de implementare sunt prioritatile agendei pe care autoritatile guvernamentale trebuie sa le promoveze cu consecventa" se arata intr-un comunicat transmis de guvern.

 
ANC continua campania de confiscare a CD-urilor piratPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :523
Tuesday, 01 June 2004

In urma unei perchezitii la un studio clandestin de inscriptionat CD-uri, o echipa formata din inspectori ai Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor (ORDA), institutie aflata in coordonarea Autoritatii Nationale de Control, si din inspectori ai Serviciului de Investigare a Fraudelor, a confiscat astazi, 1 iunie, 2 unitati centrale si 7.300 de CD-uri contrafacute.

Incepand cu luna martie 2004, Autoritatea Nationala de Control a preluat in coordonare Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor (ORDA). "Avand in vedere ca fenomenul contrafacerilor si al piratarii produselor se afla in directa legatura cu evaziunea si frauda fiscala, Autoritatea Nationala de Control a elaborat si implementat o strategie complexa in acest sens, care sa permita combaterea cu maximum de eficienta a pirateriei si contrafacerilor" se arata intr-un comunicat al ANC. In aceasta perioada, mai informeaza ANC, sunt organizate actiuni fulger, in cadrul carora Garda Financiara si Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor verifica respectarea prevederilor legale in domeniul drepturilor de autor, operatiunile cuprinzand mai multe judete din tara. Astfel, in cadrul unei astfel de operatiuni, organizate in data de 28 aprilie 2004 in 15 judete si in municipiul Bucuresti, comisarii Garzii Financiare au verificat 288 de agenti economici, din care 125 au fost sanctionati. Au fost intocmite 47 de acte de control si au fost aplicate 61 de amenzi, in valoare totala de 883,1 milioane lei. Au fost confiscate produse piratate in valoare de 144 milioane lei, constand in principal in casete si CD-uri si a fost intocmita o sesizare penala. Valoarea totala a prejudiciului se ridica la suma de 1,4 miliarde lei. Inspectorii Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor au aplicat amenzi contraventionale in valoare totala de 170 milioane de lei, confiscand totodata 283 de bunuri purtatoare de drepturi de autor.

 
Deputatii au dat unda verde legilor privind reforma in JustitiePDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :543
Tuesday, 01 June 2004

Dupa ce ministrul Integrarii Europene a atras atentia zilele trecute deputatilor ca au incalcat prin actul legilsativ o serie de prevederi ale aquis-ului comunitar, parlamentarii s-au mobilizat pentru a da unda verde celor mai importante legi necesare integrarii Romaniei in UE.

Astfel, desi conducerea Camerei Deputatilor a preferat sa nege acuzatiile aduse de MIE, astazi parlamentarii s-au mobilizat pentru a rapunde prin munca. Ei au adoptat pe banda rulanta statutul magistratilor, legea de organizare si functionare a Consiliului Superior al Magistraturii si legea de organizare judiciara. In deschiderea dezbaterilor, ministrul Cristian Diaconescu a apreciat ca legea privind satutul magistratilor va da posibilitatea apritiei magistratilor de cariera. Actul normativ reglementeaza si procedurile de admitere si promovare prin concurs, modul de repartizare a posturilor, modul de abordare a contestatiilor precum si procedura de anuntare a rezultatelor. Prevederile privind eliberarea din functie sau sanctionarea unui magistrat au fost corelate cu legea de organizare a CSM.

 
Concurs international de limba romanaPDF Print E-mail
Bacau, Romania/Romanian Global News
Accesari :580
Tuesday, 01 June 2004

Bacaul gazduieste zilele acestea cea de-a treia editie a Olimpiadei Internationale de Limba si Literatura Romana "Mihai Eminescu".

Olimpiada se desfasoara sub genericul "Limba romana, patria mea" si isi propune sa ii reuneasca sub acelasi acoperis atat pe copiii din comunitatile romanesti de pretutindeni, cat si pe elevii straini care invata in Romania la scoli cu predare in limba romana. Elevii participanti la Olimpiada au varste cuprinse intre 13 si 19 ani si reprezinta comunitatile romanesti din Republica Moldova, din Ungaria, de la Gyula, unde exista invatamant in limba romana, din Bulgaria, din Albania, dar si din Vietnam sau Chile. Organizatorii se asteapta ca la concurs sa soseasca in jur de 50 de participanti, desi nu au primit deocamdata confirmari din Iugoslavia si din Ucraina. Ceremonia de deschidere urmeaza sa se desfasoare in Sala Ateneu a Filarmonicii "Mihail Jora" din Bacau si va ocaziona de asemenea si lansarea publicatiei "Orizontul romanesc". Reprezentantii Inspectoratului Scolar din Bacau apeciaza ca acest concurs va fi unul extrem de puternic, avandu-i ca participanti atat pe copiii din diaspora romanesca si pe vorbitorii de limba romana din alte tari, cat si pe cei mai buni olimpici romani la Limba si Literatura Romana din acest an. Organizatorii concursului isi propun ca evenimentul desfasurat anul acesta la Bacau "sa constituie pe de-a intregul o competitie intru slavirea limbii si literaturii romane". Comisia de evaluare a Olimpiadei Internationale de la Bacau va fi condusa de Pavel Florea, profesor la Universitatea din Bacau, iar Presedintele de Onoare al Concursului Mihai Eminescu va fi Eugen Simion.

 
Incepe lupta pentru privatizare a doua filiale ElectricaPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :501
Tuesday, 01 June 2004

Ministerul Economiei a anuntat in aprilie a.c. ca scoate la vanzare doua filiale importante de distributie a electricitatii, Electrica Oltenia si Electrica Moldova.

Pana luni, 31 mai, termenul limita, au fost depuse scrisori de intentie din partea a cinci companii straine, respectiv: AES, din Statele Unite, Public Power Corporation, din Grecia, CEZ, din Cehia, EON, din Germania si Union Fenosa International, din Spania. Pana la 30 iunie, Comisia de negociere va analiza cele cinci oferte si va da publicitatii lista scurta a companiilor ramase in competitie. Strategia de privatizare prevede vanzarea a 25% din din fiecare filiala, urmand ca, intr-o etapa ulterioara, investitorul sa efectueze o marire de capital pentru a-si spori procentajul la 52%. Capitalul social al fiecarei filiale depaseste 121 de milioane de dolar.

 
Piata bursiera fierbe in petrolPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :800
Tuesday, 01 June 2004

Luni, 31 mai, au fost tranzactionate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) actiuni Petrom in valoare de 22 de miliarde de lei, in scadere cu 4%. Pretul unei actiuni la inchidere a fost stabilit la 2.450 lei.

Cotatiile pentru actiunile Oil Terminal au castigat aproximativ 4% la nivelul pretului de referinta, iar actiunile Rompetrol Rafinare Constanta a cunoscut aprecieri sesizabile. Cat priveste lichiditatile societatilor de investitii financiare, acestea au ramas ridicate, chiar daca pretul de referinta are o tendinta descendenta. Toate aceste tranzactii sunt direct legate de evolutia privatizarii companiei Petrom, dar si a influentei asupra Rompetrol. Se cunoaste faptul ca tratativele cu compania de origine austriaca OMV privind cumpararea de actiuni Petrom se afla intr-o faza finala, iar OMV are de asemenea actiuni la Rompetrol. In aceasta situatie, OMV va trebui sa vanda o parte din actiunile sale la Rompetrom, pentru a evita monopolul. Tranzactiile bursiere nu reflecta altceva decat o perioada agitata si de putrenice lupte din spatele cortinei pe scena petrolului romanesc care vor urma.

 
Premii de 1 iunie pentru talentul romanescPDF Print E-mail
Miercurea Ciuc, Romania/Romanian Global News
Accesari :530
Tuesday, 01 June 2004

Pentru prima data in acest an, in colaborare cu Clubul "Lyons", Asociatia Comunitara Romaneasca Miercurea Ciuc (ACROM) a oferit, luni 31 mai, premii pentru olimpicii de la scolile romanesti

care au ajuns la faza nationala. Au fost oferite in total 17 premii, in bani si diplome, cinci pentru copiii care au fost premiati la olimpiade si alti 12 care au fost remarcati cu aceleasi prilej. Nici profesorii-indrumatori nu au fost uitati, ei primind la randul lor recompense. De asemenea, a fost organizata o expozitie de icoane pe sticla realizate de copiii clubului Romanasul de la Centrul Cultural "Miron Cristea" din Miercurea Ciuc. ACROM doreste ca evenimentul initiat in acest an sa continue si in anii urmatori, prin amabilitatea sponsorilor. Asociatia a fost infiintata de un grup de tineri din Miercurea Ciuc cu scopul de a pastra si promova traditia, cultura si talentul romanesc.

 
Problematica romanilor din Serbia se va bucura de o rezolvare la standarde europenePDF Print E-mail
Mamaia, Romania/ Romanian Global News
Accesari :518
Tuesday, 01 June 2004

Prezent la reuniunea sefilor de state ai tarilor Europei Centrale, reuniune organizata de Presedintia Romaniei la Mamaia, presedintele Uniunii Serbia si Muntenegru, Svetozar Marovic

, a acordat un interviu ziarului Ziua. Intrebat de problematica pe care o ridica minoritatea romaneasca din tara vecina si de faptul ca acestia sunt nemultumiti de nerecunoasterea drepturilor elementare ale minoritatior, Presedintele Marovic a tinut sa precizeze ca "Uniunea Serbia si Muntenegru va ramane angajata in mentinerea si implementarea standardelor inalte referitoare la protectia drepturilor minoritatilor nationale si ale drepturilor omului. Despre problemele pe care le-ati mentionat, despre problemele minoritatii romanesti, cred ca trebuie sa lucram cu totii pentru eliminarea acestora. Va promit ca imediat cum ma voi intoarce la Belgrad voi vorbi cu ministrul pentru Drepturile Minoritatilor si il voi informa despre ce mi-ati spus si ii voi cere sa gaseasca solutii la aceste probleme. Deoarece grupurile minoritarilor sunt cele care ne unesc si nu trebuie sa distruga nimeni acest lucru. Trebuie sa acordam o atentie speciala acestor probleme, deoarece o societate democratica trebuie sa isi protejeze minoritatile. Pot sa va asigur ca toate problemele importante ale tuturor minoritatilor care traiesc in Serbia si Muntenegru, inclusiv cea romaneasca, vor fi rezolvate conform standardelor europene".

 
Noul numar al Revistei Romanul Canadian (mai/iunie)PDF Print E-mail
Toronto, Canada/ Romanian Global News
Accesari :511
Tuesday, 01 June 2004
Cea mai populara revista a romanilor din Canada Romanul Canadian a ajuns la numarul 6, mai/iunie. Este editata la Toronto in limba romana, pentru si despre romanii din Canada. Revista poate fi procurata de la majoritatea magazinelor si bisericilor romanesti, sau direct de la sediul redactiei. Revista este bogata in informatii privind diferite evenimente care au avut loc in comunitatea romanilor canadieni, precum si in interviuri luate difeitelor personalitati romanesti. Dintre acestea amintim organizarea hramului parohiei greco-catolice "Bunavestire", Balul Florilor organizat de Parohia "Toti Sfintii", Toronto, Cheful A.R.T.A. (Asociatia Romanilor din Triunghiul de Aur), interviu cu Caludiu Murgan, Patronul "Casei Artelor" etc. 
 
Romani canadieni la EurofestPDF Print E-mail
Burnaby, Canada/ Romanian Global News
Accesari :597
Tuesday, 01 June 2004
Romanii din Canada au fost si anul acesta prezenti la binecunoscutul festival al natiunilor europene, Eurofest, care a avut loc la sfarsitul saptamanii trecute in Burnaby, la Centrul Cultural Scandinav. Anul acesta Centrul Cultural al Romanilor din British Columbia a fost invitat sa participe la organizarea evenimentului unde au cantat Felicia Costea alaturi de taraful Rapsodia. Standul de prezentare al Romaniei a fost aranjat de Marcu si Daniela Diaconu.
 
Romania ii preocupa pe cercetatorii britaniciPDF Print E-mail
Londra, Marea Britanie/Romanian Global News
Accesari :547
Tuesday, 01 June 2004
Marti, 1 iunie, Centrul pentru Studii Sud-Est Europene (SSEES) si Societatea pentru Dezvoltare in Europa Centrala si de Est (SDECE), organizeaza la Londra o seara de lectura semnata Katherine Verdery.

Tema serii va fi Seing like a Mayor, or How Local Officials Obstructed Romanias Land Restitution (Punctul de vedere al unui primar, sau cum a fost obstructionata in Romania retrocedarea pamantului de catre autoritatile locale). Conferinta se va desfasura la Scoala de Studii Slavonice si Est Europene, intre orele 14.00 si 16.00.  Katherine Verdery, sefa catedrei de antropologie de la Colegiul Eric Wolf, a desfasurat numeroase cercetari despre Romania, punctand initial probleme precum inegalitatea sociala, relatiile etnice si nationalismul. Dupa revolutia din 1989, Verdery a avut ca principal punct de sustinere in munca sa transformarile din sistemul socialist, mai ales cele legate de statutul proprietatii in agricultura. In perioada 1993-2000, autoarea a intreprins studii pe acesta tema in randul comunitatilor din Transilvania. SSEES, principalul organizator al acestei seri are ca scop promovarea si cercetarea zonei din Sud-Estul Europei, punand accentul pe abordarile interdisciplinare. Centrul ofera studii de specialitate despre tari precum Romania, Albania, Bosnia, Bulgaria, Croatia, Macedonia si Serbia, si pune la dispozitia celor interesati o biblioteca cuprinzatoare, de aproximativ 50.000 de volume din toate domeniile, ca si colectii de arhiva de mare valoare. Una dintre cele mai pretioase arhive existente aici este si colectia Moses Gaster de carti vechi romanesti.

 
Printul Charles se alatura luptei de salvare a vechilor sate ale lui DraculaPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :621
Tuesday, 01 June 2004
Cotidianul The Daily Telegraph a publicat la acest sfarsit de saptamana un amplu material in care se vorbeste despre implicarea printului de Wales intr-o lupta de salvare a sute de sate istorice din inima Transilvaniei, aflate sub amenintarea construirii unei autostrazi. Satele medievale se afla in partile cele mai pure a la tarii, unde dealurile sunt casele ursilor si ale lupilor, iar vaile sunt casa unor biserici fortificate unice care se inscriu in mostenirea Unesco. Ziarul britanic aminteste ca in zona aceea se afla peste 200 de sate saxone, intr-un coridor situat la sud de Sighisoara, oras aflat la 200 de mile nord de Bucuresti. Proiectul de construire a unei autostrazi cu patru benzi apartine companiei americane Bechtel si reprezinta o initiativa de legare a Romaniei de Ungaria si de intarire a infratructurii de transporturi a Romaniei. Lucrarile la construirea drumului sunt programate sa inceapa in acesta vara. Proiectul a intampinat oprelisti atat din partea UE, care are si ea un plan de construire a unei autostrade asemanatoare intre romania si Ungaria, dar si din partea specialistilor in mediu. Acestia din urma protesteaza spunand ca lucrarile vor ameninta natura salbatica a zonei, mai ales speciile rare de ursi, lupi si lincsi. Intr-o intalnire cu presedintele Iliescu, desfasurata in urma cu doua saptamani, Printul de Wales, conducatorul unei fundatii de caritate care isi propune salvarea satelor saxone medievale, si-a exprimat ingrijoraea ca autostrada va produce daune ireparabile. Printul nu se afla la prima implicare de acest gen in proiectele de privatizare a zonei Transilvania, el avand un cuvant de spus si atunci cand s-a dorit construirea Dracula Park, langa Sighisoara. De data acesta insa autoritatile i-au cerut printului sa nu se mai amestece. Printul si-a exprimat propriul sau punct de vedere dar i-am explicat ca aceasta autostrada nu interfereaza cu interesle UE si ca intalneste atat nevoile Romaniei cat si ale Ungariei, a spus Iliescu dupa intalnirea avuta cu printul britanic. Cotidianul britanic citeaza si declaratia lui William Blackner, cel care conduce fundatia de caritate fondata de print si care l-a insotit pen acesta in vizita sa recenta in Romania. Acesta este convins ca va fi o lupta dura. Batalia de a opri construirea autostrazii nu va mai fi la fel de usoara ca aceea de stopare a constructiei parcului Dracula. Cei care au pierdut data trecuta nu vor sa piarda din nou.      
 
Un an de la infiintarea Asociatiei Romano-Moldovenilor din Kazahstan (ARMK)PDF Print E-mail
Alma-Ata, Kazahstan/ Romanian Global News
Accesari :605
Tuesday, 01 June 2004
In 2002, un grup de initiativa al etnicilor romani din Kazahstan a demarat o serie de actiuni menite sa conduca la constientizarea originii etnice comune a romanilor si moldovenilor din aceasta tara, la necesitatea prezervarii limbii romane, a traditiilor si obiceiurilor stramosesti comune. Urmare a acestor actiuni, la 27 mai 2003, la Alma-Ata, a fost inregistrata juridic Asociatia Romano-Moldovenilor din Kazahstan (ARMK) al carei presedinte a fost ales prof. dr. Ion Corcan, medic obstretico-ginecolog. Primul rezultat concret al activitatii Asociatiei a fost crearea in premiera, in mai 2003, a Ansamblului de dansuri populare romanesti Romanasul la o scoala generala dintr-o localitate situata la cca. 40 km de Alma-Ata (Azat-Talgar), sub indrumarea instructorului Mihai Groza. La momentul aniversar organizat cu ocazia implinirii unui an de activitate, au participat peste 80 de membri ai comunitatii romanesti din Alma-Ata, printre care s-au numarat ca invitati membrii Ambasadei Romaniei in Kazahstan, domnul Ambasador Vasile Soare, precum si reprezentantii companiilor romanesti prezente in aceasta tara: UPETROM, PETROMSERVICE, FORADEX. Conducerea ARMK a prezentat un scurt bilant al activitatii desfasurate in primul an de existenta al asociatiei si a prezentat un set de proiect pentru urmatorul an, menit sa imprime mai multa eficienta activitatii. Ambasadorul Romaniei in Kazahstan, domnul Vasile Soare, a dat citire unui mesaj de felicitare adresat membrilor Asociatiei din partea Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni din Guvernul Romaniei si a anuntat inceperea la 30 mai 2004 a unor cursuri de limba romana pentru copiii membrilor comunitatii romanesti din Alma-Ata care deja nu mai cunosc limba materna. De asemenea, ambasada a acordat diplome de merit pentru membrii ARMK care s-au distins in activitatea de promovare a limbii si culturii romanesti in Kazahstan, si a oferit pentru toti copii etnicilor romani prezenti la actiune cadouri simbolice cu ocazia zilei de 1 iunie. Pe parcursul acestei seri romanesti au fost prezentate casete video despre Romania, s-a ascultat muzica romaneasca, s-a dansat si s-au servit mancaruri traditionale. Ansamblul de dansuri populare al Asociatiei  Romano-Moldovenilor din Kazahstan -  Romanasul, a interpretat cateva dansuri populare romanesti ce au incantat intreaga asistenta, se arata intr-un comunicat de presa primit la redactie. Potrivit datelor statistice, in prezent in Kazahstan traiesc 20.054 de persoane apartinand etniei romane (la recensamantul din 1999, 600 s-au declarat romani, iar 19.500 s-au declarat moldoveni"). Majoritatea traiesc in regiunile din nordul Kazahstanului. Acestia au ajuns in Kazahstan in mai multe etape: deportati in timpul celui de-al doilea razboi mondial, fiind considerati chiaburi romani din Bucovina si Basarabia, prizonieri militari si civili (in perioada 1941-1950, in lagarele de la Karaganda s-au aflat 6.840 de romani, din care aproximativ 900 au murit, o parte s-au intors in tara, iar o parte au ramas in Kazahstan), trimisi din Basarabia si Bucovina la lucrarile de destelenire din centrul si nordul Kazahstanului in anii 60 de sovietici, trimisi prin repartitie ca specialisti la terminarea studiilor din aceleasi regiuni istorice romanesti.
 
Prezente romanesti la Festivalul de la MontmartrePDF Print E-mail
Paris, Franta/Romanian Global News
Accesari :552
Tuesday, 01 June 2004
Zilele acestea in Montmartre, se afla in plina desfasurare o noua editie a Festivalului International Montmartre in Europa, festival aflat deja la cel de-al cincilea an. . Evenimentele din cadrul festivalului, programate sa se desfasoare intre 27 mai si 12 iunie, vor include participari din partea a 25 de tari europene, printre care si Romania. Tara noastra va fi prezenta in programul festivalului in perioada 28 mai-10 iunie. Primul eveniment la care se va putea admira prezenta Romaniei este o expozitie a pictorilor romani, ce va ramane deschisa vizitatorilor pana la 10 iunie, in Sala de Festivitati a Primariei din arondismentul 18 si la Biserica Saint-Jean. Intre 29 mai si 1 iunie in cadrul Targului de Artizanat si Gastronomie, desfasurat in gradina Bisericii Saint Pierre din Montmartre se va putea vizita standul de arta populara al Muzeului de Etnografie al Transilvaniei din Cluj Napoca si de la Muzeul de Etnografie din Brasov. Nici muzica cantata de romani nu va lipsi de la Festivalul Montmartre in Europa. Spre sfarsitul manifestarilor culturale din capitala franceza, marti, 8 iunie 2004, la Primaria arondismentului 18 se va desfasura recitalul de pian al Gabrielei Ungureanu, in cadrul unei seri de muzica clasica. Festivalul Montmartre in Europa este un festival international multicultural care se desfasoara de doua ori pe an. Ajuns deja la cel de-al cincilea an, festivalul se organizeaza incepand cu anul 1996 de catre UVA Grand Montmartre si de catre ambasadele tarilor participante. Obiectivul sau este sa contribuie in mod deschis la apropierea statelor europene printre care si trei tari baltice prin intermediul culturii, considerat un adevarat liant pentru aceste tari, mult mai mult decat interesele economice aflate in perpetua modficare. Organizatorii festivalului au ales sa puna celebrul nume Montmartre in sprijinul indeplinirii acestui obiectiv.
 
Legislatia comunista din Basarabia restrictioneaza libertatea preseiPDF Print E-mail
Chisinau, Republica Moldova/Romanian Global News
Accesari :959
Tuesday, 01 June 2004
"Ziarele care nu sunt loiale autoritatilor se confrunta cu serioase probleme economice. Legile aflate in vigoare in Republica Moldova nu favorizeaza folosirea libera a pietei de reclame pentru finantare", se arata in raportul privind situatia libertatii de exprimare in Republica Moldova pentru 2003, elaborat de Institutul International de Presa (IPI) din Viena, publicat recent in Revista Libertatii Presei din Lume (World Press Freedom Review). Potrivit raportului IPI, "presa electronica beneficiaza totusi de piata de reclama, insa Guvernul a decis sa preia controlul asupra surselor externe de finantare, in special asupra celor din partea fondului creat de Guvernul roman pentru a sprijini institutiile culturale din Republica Moldova". Expertii de la Institutul International de Presa afirma ca "noul Cod penal si cel civil ale Republicii Moldova pastreaza prevederile restrictive fata de libertatea presei si transpun in realitate mai multe amenintari". Printre presiunile exercitate asupra presei din Republica Moldova IPI mentioneaza suspendarea activitatii postului de radio "Vocea Basarabiei", care prelua emisiunile postului "Europa Libera", sistarea emisiunii "Hyde Park" de la postul municipal de radio "Antena C" si perchezitia efectuata la sediul Agentiei de presa FLUX. Referindu-se la situatia libertatii de exprimare din Transnistria, IPI mentioneaza ca in aceasta regiune "exista o presiune foarte puternica din partea autoritatilor, iar media este directionata pentru a produce o imagine negativa a regimului de la Chisinau". "In Transnistria nu exista posturi de radio si de televiziune independente. Televiziunea de stat emite doar un numar limitat de ore. Exista si cateva posturi private de radio si televiziune, insa ele nu sunt atat de importante, nu au influenta" se arata in raport. IPI mentioneaza ca din presa tiparita exista 3 cotidiene si 23 de saptamanale, care insa sunt controlate de autoritatile de la Tiraspol, toate aparand in limba rusa. Singurul cotidian in "limba moldoveneasca" este "Edevarul Nistrean", care este finantat de administratia de la Tiraspol. Expertii de la IPI atentioneaza ca in toata presa predomina limba rusa, desi articolul 3 din Legea privind presa si alte mijloace de informare garanteaza pentru toate minoritatile nationale accesul liber la informare in limba materna. Referindu-se la presa din autonomia gagauza, IPI mentioneaza ca in aceasta regiune exista o presiune puternica din partea autoritatilor locale, care deseori obstructioneaza activitatea editoriala si jurnalistica. In UTA Gagauz-Yeri exista un post de radio de stat, Radio Gagauzia, care poate fi receptionat in trei orase, un post privat de radio, care emite in limba rusa pe intreg teritoriul regiunii si posturi de televiziune. In total, in regiune apar 8 gazete, nici una dintre ele nefiind cotidiana, si 5 reviste.
 
Referendum pentru federalizarea Basarabiei sustinut de Rusia, OSCE si comunistiPDF Print E-mail
Chisinau, Republica Moldova/ Romanian Global News
Accesari :531
Tuesday, 01 June 2004
Autorităţile comuniste şi cele ale Federaţiei Ruse cu sediul la Tiraspol, impreună cu Misiunea OSCE in Republica Moldova au lansat pregătirea propagandistică a referendumului, pe care il doresc pentru federalizarea Republicii Moldova, susţine analistul politic Vladimir SocorIntr-un comentariu difuzat la finele săptămanii trecute de postul de radio Europa Liberă, Socor menţionează că această lansare a avut loc săptămana trecută, o dată cu inaugurarea emisiunilor televizate cu participarea reprezentanţilor Chişinăului şi Tiraspolului. Analistul susţine că aceste emisiuni televizate demonstrează parteneriatul ce s-a format intre misiunea OSCE şi Partidul Comuniştilor in chestiunea federalizării. Menţionand că discuţia de la Televiziunea Naţională a avut loc numai in limba rusă, Socor accentuează că moldovenii au fost reprezentaţi in aceste dezbateri de persoane care nu cunosc limba acestui popor: in prima parte a emisiunii difuzată săptămana trecută  ministrul Vasile Şova, iar peste cateva zile la Tiraspol, Vadim Mişin. Aşadar, pe moldoveni ii federalizează nişte persoane care tratează limba de stat cu dispreţ, nedorind sa o inveţe nici măcar de ochii lumii, după 13 ani de existenţă a Republicii Moldova. Nici o mirare că aceleaşi persoane care promovează federalizarea au de gand să acorde limbii ruse statutul de limbă oficială in statul, transformat din moldovenesc in federalizat, afirmă Socor, menţionand că acestor persoane li s-au alăturat Valeri Liţkai şi William Hill. Potrivit analistului citat, emisiunea in cauză n-a fost in nici un caz o dezbatere pro şi contra intre adepţii şi criticii federalizării, ci o emisiune propagandistică pentru federalizare, toţi participanţii susţinand variante ale acesteia. Un diplomat occidental, mai ales un diplomat american, niciodată n-ar face la el acasă o confuzie atat de evidentă intre dezbatere şi propagandă. In Republica Moldova insă, aşa ceva e posibil, iată, cu oblăduirea şefului american al misiunii OSCE, susţine Vladimir Socor, menţionand că asemenea emisiuni vor fi făcute şi in limba de stat, deoarece anume cei 65 la sută de băştinaşi moldoveni vor trebui scoşi la referendum să voteze, dezinformaţi şi intimidaţi, pentru lichidarea suveranităţii şi pentru scoaterea Republicii Moldova din Europa, prin federalizarea cu reprezentanţii Federaţiei Ruse de la Tiraspol. Totodată, analistul menţionează că parteneriatul dintre OSCE şi Partidul Comuniştilor nu este simplu, ci este marcat de neincredere şi bănuieli reciproce, fiecare dorind să-l folosească pe celalalt in propriul interes. Dar misiunea OSCE nu are de ales, atata timp cat comuniştii sunt singurul partid ce promovează federalizarea. Pentru a duce la indeplinire acest proiect, este necesar ca Partidul Comuniştilor să caştige alegerile. Iată de ce, atat Partidul Comuniştilor, cat şi Misiunea OSCE, doresc să combine alegerile parlamentare cu un referendum in chestiunea federalizării, susţine Vladimir Socor, menţionand că in orice stat normal democratic, un proiect de acest gen ar fi lăsat pentru dezbatere după alegeri, nu insă şi in Republica Moldova.
 
Aniversare romaneasca in ElvetiaPDF Print E-mail
Berna, Elvetia/Romanian Global News
Accesari :544
Tuesday, 01 June 2004
O data cu ziua copilului, marti 1 iunie, si Site-ul oficial Casa romanilor in Elvetia implineste un an de existenta. Initiatorii acestui proiect tin sa multumeasca acum, la un an de functionare, tuturor celor care au contribuit la existenta acestui loc de intalnire pentru comuniatea romana din Elvetia si mai ales realizatorilor site-ului. De asemenea se adreseaza multumiri si celor care au ales acest mod de comunicare pentru a-si promova actiunile in sprijinul imaginii romanilor in Elvetia si a Romaniei. La inceputul acestei intreprinderi a existat un grup de discutii, devenit mai tarziu un forum, urmand ca mai apoi sa ia forma din ce in ce mai clar site-ul actual. Initiatorii acestei idei isi propun sa se organizeze in continuare, sa constituie o organizatie cu personalitate juridica si un reprezentat al disporei romanesti din intreaga Elvetie. Scopul declarat ca cel mai important al acestui site este de a mediatiza ai a ajuta pe cat posibil oamenii de valoare din Elvetia. Initiatorul acestui site tine sa mentioneze ca de-a lungul existentei acestei initiative s-a lovit si de aprecieri mai putin placute, de genul e omul ambasadei sau mitocane, tu si locotenentii tai securisti, care au reprezentat si ele la randul lor un impuls si o motivatie pentru a merge mai departe. Nu intotdeauna propunerile de colaborare cu oameni influenti si care ar fi putut ajuta comunitatea s-au bucurat de un raspuns afirmativ, insa oferta va ramane si pe mai departe deschisa. Site-ul isi propune sa merga mai departe si sa continue toate proiectele in care s-a implicat pana acum.  
 
top

(C) 2017 Romanian Global News - singura agentie de presa a romanilor de pretutindeni
Programare si design Ideal Data Solutions